VIDEO. Ultima Oră. Explozie într-un bloc din Cluj-Napoca: două femei, un copil de un an și un bărbat, transportați la spital

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la o explozie produsă la centrala unui apartament situat pe strada Aurel Vlaicu.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 03:40, iar pentru misiune au fost mobilizate două autospeciale, un echipaj de terapie intensivă mobilă și unul SMURD. De asemenea, în sprijin au venit două ambulanțe SAJ, conform monitoruldecluj.ro.

„Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat faptul că explozia nu a fost urmată de un incendiu. Echipajele medicale au transportat la spital un bărbat de aproximativ 80 de ani, două femei de 78 și 35 de ani, respectiv un copil de aproximativ un an.

Din fericire, cu toții prezentau răni superficiale, suferind de asemenea atac de panică. Ulterior, la spital a fost transportat un alt bărbat, care a însoțit copilul.

Explozia a afectat apartamentul în care s-a produs, însă pagube minore s-au înregistrat și la apartamentele de la etajul superior.

Totodată, la o prima evaluare, cinci autovehicule parcate lângă bloc sunt parțial afectate de resturile căzute de pe urma exploziei. Misiunea pompierilor s-a încheiat în urmă cu puține momente, iar o comisie va stabili cauza exploziei”, transmite ISU Cluj.

Conținut găzduit de YouTube.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe YouTube

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.