olguța vasilescu îi pune condiții dure lui cîțu
olguța vasilescu îi pune condiții dure lui cîțu
Ultima Ora

PSD negociază la sânge intrarea la guvernare. Olguța Vasilescu taie elanul PNL. Condiții greu de realizat

Negocierile pentru intrarea la guvernare dintre PNL și PSD continuă și în acest sfârșit de săptămână, social-democrații punând condiții destul de greu de îndeplinit pentru liberali.

PSD negociază creșterea salariului minim de la 2300 la 2550 pentru cei fără studii superioare şi de la 2350 la 2600 pentru cei cu studii superioare și vrea creșterea alocațiilor la 300 de lei.

„Condiţionăm intrarea noastră la guvernare de găsirea soluţiilor în ceea ce priveşte salarizarea, pensiile şi alocaţiile copiilor”, a spus fostul ministru al Muncii.

Propunerea PSD este ca în ianuarie cel târziu să fie operată creşterea de 11% a pensiilor, apoi viitorul ministru al Muncii să fie obligat ca în termen de trei luni de zile să facă un calendar de aplicare a legii pensiilor.

Asta înseamnă un calendar prin care să se înceapă în sfârşit recalcularea celor cinci milioane de pensii pe noua formulă”, a spus Olguţa Vasilescu, la antena3.ro.

 

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii