Echipa feminină de handbal CSM Bucureşti a anunţat, luni, transferul jucătoarei poloneze Monika Kobylinska.
”Un post – cel de inter dreapta – a suscitat foarte multe discuţii şi păreri contradictorii în ultimul timp! A sosit momentul să ne bucurăm de prezenţa şi aportul unui inter dreapta, de mâna stângă, de top: pentru următoarele două sezoane, Monika Kobylinska vine la Bucureşti pentru a completa o linie de 9 m de vis!”, precizează vicecampioana României.
„Sunt foarte fericită că voi face parte din acest club cu o foarte mare istorie în spate, ambiţii mari, o echipă foarte bună şi suporteri incredibili. Abia aştept să ne cunoaştem mai bine atât în teren, cât şi în afara lui. Hai, CSM!”, a declarat Kobylinska.
Kobylinska are 27 de ani, a evoluat în campionatele Poloniei, Germaniei şi Franţei şi este căpitanul echipei naţionale a Poloniei, cu 86 de meciuri jucate în prima reprezentativă şi peste 250 de goluri marcate.
În sezonul trecut a jucat finala EHF Champions League cu Brest Bretagne Handball, pentru care evoluează din 2019. Anterior a mai jucat la Vistal Gdynia (2014-2017) şi la TuS Metzingen (2017-2019).
Monika Kobylinska a făcut parte din naţionala Poloniei care a ocupat locul 5 la Campionatul Mondial din 2015.
A câştigat un titlu de campioană a Franţei (2021), iar în acest an fost vicecampioană a Franţei cu Brest. De asemenea a cucerit Cupa Franţei în 2021.
Are un titlu în Polonia (2017) şi o Cupă a Poloniei (2015).Kobylinska a fost golgheterul campionatului Poloniei în sezonul 2015/16, cu 207 goluri.