
Zi decisivă pentru Sorin Oprescu. Judecătorii l-ar putea trimite 5 ani la Pușcărie
Judecătorii ar putea pronunţa, decizia definitivă în cazul fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu în dosarul în care a fost condamnat în primă instanţă la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie, conform agerpres.
Iniţial, sentinţa în dosar ar fi trebuit dată în luna aprilie 2021, însă cele două judecătoare din complet – Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu – nu ajuns la un acord, astfel încât a fost cooptat un al treilea judecător prin formarea unui complet de divergenţă, iar dezbaterile în proces au fost reluate de la zero.
Ultimul termen al procesului a avut loc în octombrie 2021. Practic, în luna aprilie, se împlinesc peste şase luni de când instanţa încearcă să dea o soluţie în dosarul lui Oprescu.
Pe 13 mai 2019, Sorin Oprescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Decizia a fost atacată atât de fostul primar, care a solicitat să fie achitat, dar şi de procurorii DNA, care au cerut o pedeapsă mai mare.



Comentarii