Cele mai numeroase victime, femeile
Cele mai numeroase victime, femeile
Ultima Ora Social

Violența domestică, o victimă la fiecare 5 zile. ”Mai bine dăruiești decât să lovești”

Violenţa domestică face anual zeci de mii de victime în România; la fiecare 5 zile o femeie este ucisă de actualul sau fostul partener. În ultimii ani fenomenul s-a amplificat în mod alarmant; doar în 2018 numărul de infracţiuni din acest spectru a crescut faţă de anul precedent cu peste 10%, conform datelor furnizate de IGPR.

Modificările aduse recent legislaţiei interne prin armonizarea cu Convenţia Consiliului Europei pentru Combaterea Violenţei împotriva Femeii şi a Violenţei Domestice (Convenţia de la Istanbul), ratificată de România încă din 2016 si votată în iulie  2018 nu pot produce efectele scontate întrucât nu toate prevederile sunt operaționale.

Săptămânal aflăm din mass media despre încă o victimă a violenței care a căzut pradă agresorului, deși avea un ordin de protecție emis sau respectivul era deja în evidența autorităților responsabile.  Introducerea în legislaţie a ordinului de protecţie provizoriu ajută realmente la salvarea unor vieţi, dar fără normele de aplicare si  măsurile necesare pentru supravegherea agresorilor şi împiedicarea lor să încalce restricţiile, numărul victimelor nu se va reduce semnificativ.

Pentru a fi operațional acest ordin de protecție provizoriu a fost necesar un ordin al ministrului Carmen Dan, publicat abia în 28 decembrie 2018 în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1110 care clarifică procedura de aplicare – la peste cinci luni distanță de la intrarea în vigoare a Legii 174/2018.

Însă pentru ca ordinele de protecție să își atingă scopul și să protejeze victimele, este nevoie ca agresorii să fie monitorizați cu sisteme electronice de supraveghere, prevăzute în Legea nr. 174 din 13 iulie 2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie la SECŢIUNEA 4: Măsuri de protecţie ce se pot dispune prin ordinul de protecţie provizoriu, în scopul diminuării riscului constatat, Art. 224 (1) Prin ordinul de protecţie provizoriu se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una ori mai multe măsuri de protecţie, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat, dintre următoarele obligaţii sau interdicţii (…) d) obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere.

Amploarea şi gravitatea violenţei domestice în România nu pot fi stopate doar de o lege incompletă, fară buget, fară norme de aplicare,  doamnă ministru Carmen Dan!

Ironic parcă, în luna celebrării obținerii drepturilor femeii, încă o femeie  este ucisă, o

tanară mamă de 29 de ani cu doi copii, care acum au rămas singuri.

Criminalul avea ordin de restricție. Potrivit deciziei magistraţilor Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, bărbatul era obligat să păstreze o distanţă minimă de 15 metri faţă de femeie şi copiii ei, precum şi faţă de locuinţa în care stăteau. De asemenea, atacatorul nu putea să se apropie nici de unitatea de invăţământ pe care cei doi copii, în vârstă de 6 şi respectiv 10 ani, o frecventau.   Dar totul a fost inutil. Această crimă îngrozitoare arată încă o dată că autoritățile nu sunt capabile să protejeze femeile care cer ajutorul.

Ce spun specialiștii?  Brăţările electronice de supraveghere sunt o soluţie, (…), dar deocamdată autorităţile de la noi au doar un proiect – este mesajul transmis de Cosmin Andreică, lider al Sindicatului Polițiștilor Europol: Aceste brăţări ne-ar da posibilitatea să monitorizăm locaţia şi să preîntâmpinăm orice violenţă.

Știm că nu există buget alocat pentru introducerea brațărilor electronice.

De ce nu s-a alocat?  Pentru că,  pentru acest guvern toxic,  prioritară nu este siguranța cetățenilor cinstiți, a mamelor care își cresc singure copiii, în propria țară, ci siguranța infractorilor, modificarea legilor justiției sau deturnarea banului public. Nu a existat niciun motiv intemeiat care să fi  stat la baza întârzierii acestor măsuri urgente, care ar fi salvat vieți nevinovate. Și nu există niciun motiv care să impiedice guvernul să demareze de urgență în mass media, în societate și în școli o campanie națională de informare,  conștientizare și de sensibilizare asupra luptei împotriva oricărui tip de violență verbală, psihologică sau fizică.

La Sighetul Marmației s-a tras din nou prin moarte un semnal de alarm! Până când vom tot număra femeile victime ale violenței domestice, copiii rămași orfani și familiile îndoliate?

În calitate de președintă a Comisiei pentru egalitatea de șanse, doamnă ministru Carmen Dan, vă reamintesc  obligaţiile care vă revin în ceea ce privește ministerul pe care îl  conduceți: demararea măsurilor ce se impun pentru operaționalizarea sistemului electronic de supraveghere al agresorilor conform prevederilor Legii nr. 174/2018, legea de modificare a legii 217/ 2003 care trebuie să apere și să protejeze victimele violenței domestice nu agresorii.” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro Cristina Iurișniți.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.