VEȘTI BUNE pentru elevii olimpici. Vor primi burse de 1.900 de lei pe lună. Cine se încadrează
Ultima Ora Social

VEȘTI BUNE pentru elevii olimpici. Vor primi burse de 1.900 de lei pe lună. Cine se încadrează

VEȘTI BUNE pentru elevii olimpici. Vor primi burse de 1.900 de lei pe lună. Cine se încadrează

Elevii olimpici vor avea burse de 1900 de lei pe luna, timp de un an. Mai mult, bursele de merit olimpic se vor acordă și elevilor care vor obține mențiuni la competițiile internaționale, nu numai celor clasați pe primele trei locuri, că până în prezent, prevede un ordin de ministru.

„În vederea extinderii categoriilor beneficiarilor burselor de merit olimpic internațional, a fost emis ordinul de ministru nr. 4507/28.08.2018, prin care au fost aprobate noile norme metodologice de acordare a burselor pentru elevii premiați la olimpiadele școlare internaționale.
Astfel, cu titlu de noutate, se vor acordă burse de merit olimpic și elevilor care vor obține mențiuni la competițiile internaționale, nu numai celor clasați pe primele trei locuri, că până în prezent. Conform noilor norme metodologice, elevii care vor obține mențiune la competițiile internaționale vor beneficia de o bursă de merit în cuantum de 25% din salariul de baza minim brut pe țară, acordată lunar, pe o perioada de 12 luni”, precizează Ministerul Educației.
Valoarea lunară a bursei de merit olimpic internationalreprezinta echivalentul salariului de baza minim brut pe țară, acordat diferențiat, astfel:
a) pentru locul I (medalie de aur sau premiul  I), cuantumul lunar al bursei de merit olimpic internațional reprezintă echivalentul a 100% din salariul de baza minim brut pe țară;
b) pentru locul al ÎI-Iea (medalie de argint sau premiul al ÎI-lea), cuantumul lunar al bursei de merit olimpic internațional reprezintă echivalentul a 75% din salariul de baza minim brut pe țară;
c) pentru locul al III-lea (medalie de bronz sau premiul al III-lea), cuantumul lunar al bursei de merit olimpic internațional reprezintă echivalentul a 50% din salariul de baza minim brut pe țară;
d)  pentru mențiune, cuantumul lunar al bursei de merit olimpic internațional reprezintă echivalentul a 25% din salariul de baza minim brut pe țară.
MEN reamintește că, în acest moment, cuantumul maxim al bursei este de 1.900 lei (reprezentând 100% din cuantumul salariului de baza minim brut pe țară), comparativ cu 1.450 de lei în anul 2017, ceea ce înseamnă o creștere de peste 30%.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.