Un nou caz de PEDOFILIE zguduie România. O fetiță agresată sexual în spital 1
Ultima Ora Social

Un nou caz de PEDOFILIE zguduie România. O fetiță agresată sexual în spital

Un nou caz de PEDOFILIE zguduie România. O fetiță agresată sexual în spital

Un brancardier al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Baia Mare este cercetat pentru că ar fi agresat sexual o fetiţă în vârstă de 13 ani internată la unitatea medicală, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Maramureş, Florina Meteş.

Potrivit acesteia, agresiunea asupra minorei s-ar fi produs în timp ce fata se afla internată în Secţia de chirurgie infantilă, iar aparţinătorii ei au sesizat Poliţia după copila ar fi povestit ce i s-a întâmplat.

În urma cercetărilor întreprinse, poliţiştii l-au indentificat pe brancardier, acesta fiind dus la audieri.

citește și : BOMBĂ. Cazul polițistului pedofil, CLASAT de Inspecția Judiciară

„În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală asupra unui minor sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Maramureş”, a precizat Meteş.

Conform unor surse medicale din cadrul SJU Baia Mare, brancardierul lucrează de şapte ani în spital şi nu a fost implicat niciodată în incidente cu pacienţii.

Conducerea spitalului a precizat că va lua măsuri disciplinare împotriva angajatului în funcţie de rezultatul anchetei.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.