Ultima Oră! Comuna Ciorogârla reintră în carantină, de marţi dimineața, pentru 7 zile 1
Social Ultima Ora

Ultima Oră! Comuna Ciorogârla reintră în carantină, de marţi dimineața, pentru 7 zile

Comuna Ciorogârla reintră în carantină de marţi, ora 5,30, pentru o perioadă de şapte zile, potrivit unui comunicat al Prefecturii Ilfov.

În urma analizei de risc, în baza Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă emisă la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Ilfov, ţinând cont de evaluarea epidemiologică avizată de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat dr. Raed Arafat, a emis ordinul de carantinare zonală, timp de şapte zile, pentru comuna Ciorogârla.

„Pe 13 noiembrie 2020, ziua în care comuna Ciorogârla a intrat în primul ciclu de carantinare, rata de incidenţă era de 7,99 la 1.000/locuitori, iar la finalul ciclului de carantinare rata a fost de 4,45 la 1.000/locuitori.

Astăzi, 11 ianuarie 2021, se constată o tendinţă de creştere accentuată a ratei de incidenţă cumulată pentru ultimele 14 zile, care a atins valoarea de 9,83/1.000 locuitori”, a adăugat Instituţia Prefectului – Judeţul Ilfov.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.