Ultima oră. Băiatul lui Gino Iorgulescu a încurcat-o! Procurorii pun tunurile pe el 1
Este uluitor. Ce pedeapsă riscă Mario Iorgulescu după accidentul cutremurător
Ultima Ora Social

Ultima oră. Băiatul lui Gino Iorgulescu a încurcat-o! Procurorii pun tunurile pe el

Mario Iorgulescu, cel care a provocat accidentul de sâmbătă noapte, soldat cu un mort, va fi acuzat de ucidere din culpă. Parchetul a deschis deja un dosar penal, la cererea Poliției Rutiere.

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu,  președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost operat la Spitalul Elias din Bucureşti, iar luni a ieşit din comă. Poliţiştii au reluat cercetările la faţa locului şi au întrerupt circulaţia pe Şoseaua Chitilei, ca să poată face noi măsurători, arată romaniatv.net.

Deşi au deschis deja un dosar de cercetare penală, anchetatorii îl vor pune sub acuzare pe Mario Iorgulescu pentru ucidere din culpă abia după ce îl vor audia. Marea necunoscută în acest caz este alcoolemia lui Mario Iorgulescu. Legiștii trebuie să spună dacă, în momentul accidentului, acesta era băut sau consumase substanțe interzise.

Deocamdată, Mario Iorgulescu este internat în spital. Starea lui este gravă, dar pare să evolueze spre bine, transmit medicii.

În urmă cu trei ani, Mario Iorgulescu a fost arestat preventiv 30 de zile, după ce a fost acuzat că împreună cu câţiva cunoscuţi ar fi sechestrat un bărbat pe care l-ar fi torturat. Cazul a ajuns în prima instanţă care a decis ca Mario Iorgulescu este nevinovat, fiind achitat.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.