Atenționare de călătorie în Grecia. Lucrătorii feroviari sunt în grevă
Atenționare de călătorie în Croația. Cod portocaliu de vânt
Ultima Ora Social

Ultima oră. 15 cetățeni români au fost repatriați din Siria

Un grup format din 15 persoane – cetăţeni români şi membri de familie ai acestora, cetăţeni sirieni – a fost repatriat din Siria, prin Turcia, miercuri, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.

Repatrierea a fost realizată, arată sursa citată, cu sprijinul Ambasadelor României la Damasc, Ankara, a Consulatului General al României la Istanbul şi a Consulului onorific al României la Iskenderun.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Ankara, a întreprins demersuri pe lângă autorităţile turce pentru facilitarea intrării grupului în Turcia şi pentru asigurarea cazării cetăţenilor români şi a membrilor de familie.

Demersurile au fost desfăşurate sub coordonarea Departamentului Consular din cadrul MAE, precum şi cu avizul autorităţilor române competente în materie. Misiunea diplomatică română la Ankara a emis şi documentele de călătorie pentru cetăţenii români şi a menţinut dialogul în permanenţă cu aceştia.

Grupul format din cele 15 persoane a părăsit Siria luni, pe cale terestră către Turcia, de unde şi-au continuat deplasarea spre România, pe ruta Hatay – Istanbul – Bucureşti.

„Pe toată durata perioadei în care s-au aflat în compania reprezentanţilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, cetăţenilor români şi membrilor de familie li s-a acordat tot sprijinul necesar în materia asistenţei şi protecţiei consulare”, subliniază MAE.

Ministerul român arată că a suportat în întregime costurile aferente procedurilor de repatriere, respectiv transportul aerian internaţional şi intern, cel rutier şi cazarea.

De asemenea, MAE subliniază importanţa sprijinului oferit de autorităţile turce în cadrul procedurilor care au condus la soluţionarea cazului şi la repatrierea în siguranţă a cetăţenilor români

Măsura de repatriere face parte din demersurile constante de asistenţă şi protecţie consulară acordată de MAE cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare din statele cu risc major de securitate.

MAE reaminteşte că, de la debutul operaţiunilor de evacuare din Siria (anul 2011), prin intervenţia directă a Ambasadei României la Damasc, a altor misiuni diplomatice şi sub coordonarea Celulei de Criză a MAE, au fost repatriaţi 784 de cetăţeni români şi membrii de familie ai acestora.

În prezent, Ambasada României la Damasc acordă asistenţă şi protecţie consulară inclusiv cetăţenilor din Australia, Canada, Franţa, Republica Moldova şi Portugalia aflaţi pe teritoriul Siriei, precum şi cetăţenilor altor state, pe baza unor solicitări punctuale.

Pe website-ul www.mae.ro este în continuare publicat un avertisment de călătorie pentru Siria, care conţine nivelul maxim de alertă, respectiv „Pericol major – părăsiţi imediat zona sau ţara!”.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările ferme adresate cetăţenilor români aflaţi în zonele de conflict de a părăsi zona şi de a contacta misiunile diplomatice ale României din teritoriu pentru a-şi anunţa prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia de asistenţă şi protecţie consulară şi, totodată, de a consulta informaţiile furnizate prin intermediul aplicaţiei „Călătoreşte în siguranţă”, care poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.