Tudorel Toader vești de ultimă oră pentru Klaus Iohannis. ”Zilele trecute am primit raportul Corpului de Control”

Tudorel Toader vești de ultimă oră pentru Klaus Iohannis. ”Zilele trecute am primit raportul Corpului de Control”

Ministrul Justiţiei spune că a primit rezultatul verificărilor dispuse la cabinetul notarial din Sibiu care a suspendat procedura prin care casa pierdută în instanţă de familia preşedintelui Klaus Iohannis urma să treacă în proprietatea statului şi că acesta va fi „valorificat” în condiţii legale.

„Zilele trecute am primit raportul Corpului de Control şi acel raport îl vom valorifica în aceleaşi condiţii ale legii, cu următoarea precizare: să nu confundăm dreptul de proprietate, revendicarea dreptului de proprietate pe care notarul nu o poate face în condiţii litigoase şi suspendă trimiţând la judecător, să nu confundăm deci litigiul referitor la dreptul de proprietate cu un posibil litigiu referitor la îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiilor fiscale de către cineva, prin perspectiva domeniului de referinţă luând în considerare inclusiv cerinţele legale”, a afirmat Tudorel Toader, într-o intervenţie telefonică pe care avut-o duminică seară la România Tv.

Fără a preciza numele preşedintelui Klaus Iohannis, ministrul Justiţiei a adăugat, în acest context, că „oricine are o datorie poate de bună voie să şi-o îndeplinească, chiar şi după expirarea termenului de prescripţie”,scrie stiripesurse.ro.

„Dacă de bună voie, după prescripţie îţi îndeplineşti obligaţia fiscală, nu mai ai dreptul să ceri înapoi. Arătaţi-mi şi mie câţi în ţara asta au stat de le-a curs termenul în favoarea lor prin prescripţie, după aia au venit cu regrete sincere să consolideze bugetul de stat?”, a adăugat Toader.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţa, la începutul săptămânii, că a cerut Uniunii Notarilor din România să facă verificări la două cabinete notariale care s-au ocupat de încheierea unor documente privind casa pierdută în instanţă de familia preşedintelui Klaus Iohannis, unul dintre cabinetele verificate fiind cel care a încheiat actul de proprietate pe numele preşedintelui, iar al doilea fiind cel care a suspendat procedura prin care casa pierdută intra în posesia statului român.

Tudorel Toader afirma că a solicitat verificări la cabinetelor notariale care s-au ocupat de încheierea unor acte legate de casa pe care familia Iohannis a piedut-o în instanţă, în acest context ministrul Justiţiei spunând că, în opinia sa, ar putea fi vorba de fals sau abuz în ceea ce priveşte încheierea actelor prin care Klaus Iohannis a devenit proprietarul casei, dar că eventualele fapte penale s-au prescris.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.