Autoritățile filipineze în căutarea celor 100 de mineri dispăruți după alunecările de teren din urma taifunului Mangkhut
Typhoon Jongardi
Ultima Ora Externe

Taifunul din Japonia a făcut prăpăd și numeroase victime. Rafalele au atins 220 de km pe oră

Taifunul din Japonia a făcut prăpăd și numeroase victime. Rafalele au atins 220 de km pe oră

Aeroporturi inundate, vehicule luate de vânt, valuri uriaşe – taifunul care s-a abătut marţi asupra vestului Japoniei, cel mai violent care a lovit direct arhipelagul nipon în ultimii 25 de ani, a făcut cel puţin şase victime şi 170 de răniţi, informează AFP.

Mass-media locale au raportat cel puţin şase decese, inclusiv cel al unui bărbat de 71 de ani rămas captiv într-un imobil care s-a prăbuşit după trecerea ciclonului Jebi, care a adus în Japonia ploi diluviene şi vânturi violente, cu rafale ce au atins în anumite zone viteze de 220 de kilometri pe oră.

O altă persoană se află în stare critică, iar aproximativ 170 de oameni au fost răniţi.

Numeroşi localnici au fost îndemnaţi să îşi părăsească locuinţele în zonele inundabile sau susceptibile de a fi afectate de şuvoaiele de noroi: în total, autorităţile au recomandat unui număr de 1,2 milioane de locuitori să se îndrepte spre adăposturi şi alte 16.000 de persoane au primit ordinul de evacuare, chiar dacă textul nu are un caracter obligatoriu.

Turişti rămaşi blocaţi

În plus, taifunul a provocat pagube materiale impresionante, în special în regiunea Osaka.

Pe o mare dezlănţuită, un petrolier s-a încastrat în parapetul unui pod ce duce la aeroportul internaţional din Kansai. Acel aeroport, construit pe mare, a fost inundat şi închis după ce subsolul şi pistele sale au fost invadate de ape, a precizat pentru AFP un oficial din Ministerul Transporturilor.

Aproximativ 3.000 de călători au rămas blocaţi în interiorul clădirii aeroportului marţi seară. Verificări ce vizează acel pod avariat sunt în curs de desfăşurare, „însă nu ştim când vom putea să readucem acele persoane” pe uscat, au precizat reprezentanţii aceluiaşi minister.

Imagini transmise de posturile de televiziune arată schele şi macarale distruse de vânt, faţade de magazine distruse, acoperişuri smulse, copaci prăbuşiţi şi stâlpi de electricitate contorsionaţi. Pe drumuri, camioane şi automobile au fost răsturnate.

Chiar şi blocurile tip zgârie-nori, construite pentru a rezista la seisme puternice, au fost afectate.

În Osaka, o roată de 100 de metri, deşi a fost oprită, a devenit incontrolabilă şi se învârte, alimentată de forţa vânturilor.

Zeci de automobile garate într-o parcare din regiunea afectată s-au tamponat, iar în zonă a izbucnit şi un incendiu, a cărui cauză nu a fost încă stabilită.

Cursele aeriene şi feroviare au fost anulate

Transporturile au fost puternic perturbate: companiile aeriene au anulat, ca măsură de precauţie, aproape 800 de zboruri.

Numeroase curse feroviare au fost suspendate, inclusiv cele pentru trenurile de mare viteză Shinkansen între Tokyo şi Osaka, ce transportă în fiecare zi sute de mii de pasageri. În Kyoto, o mare parte din acoperişul gării s-a prăbuşit.

Marile magazine din regiunea Osaka au decis să îşi închidă porţile. Companii importante, precum Toyota, Honda şi Panasonic, şi-au suspendat producţia în uzinele lor, iar alte firme au cerut angajaţilor să rămână acasă. Numeroase şcoli i-au sfătuit pe elevi să facă acelaşi lucru.

Peste 1,4 milioane de locuinţe şi imobile au fost private de electricitate, a raportat presa niponă.

Prim-ministrul Shinzo Abe a convocat o reuniune de criză înainte de sosirea taifunului, care a atins mai întâi sud-vestul ţării, înainte de a avansa cu rapiditate spre nord. Taifunul se afla în largul Mării Japoniei marţi seară, însă rafale şi ploi abundente vor continua până miercuri.

Cu vânturi de peste 160 de kilometri pe oră în partea centrală, ciclonul Jebi, al 21-lea format în actualul sezon în Asia, a fost clasat în categoria „taifunuri foarte puternice” şi este „cel mai puternic de după anul 1983”, a precizat pentru AFP Ryuta Kurora, un reprezentant al agenţiei naţionale de meteorologie.

Japonia a fost afectată doar de două ori de taifunuri ce au avut o astfel de forţă – în 1991 şi în 1993.

Deşi arhipelagul nipon este afectat cu regularitate de intemperii, anul 2018 a fost deosebit de dificil până acum din acest punct de vedere. În urmă cu o lună şi jumătate, ploi record care au căzut în sud-vestul ţării au provocat inundaţii catastrofale şi viituri care au ucis 220 de persoane.

Un val de căldură, însoţit de o mare umiditate, s-a abătut apoi în iulie asupra Japoniei, ucigând peste 119 persoane, în timp ce alte 49.000 au fost spitalizate.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.