Sute de mii de credincioși vor ajunge la Moaștele Sfintei Parascheva 1
Ultima Ora Social

Sute de mii de credincioși vor ajunge la Moaștele Sfintei Parascheva

Câteva mii de credincioşi aşteaptă la rând pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva depuse în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Până acum, au trecut pe la racla cu sfintele moaşte, pentru a se închina, 150.000 de credincioşi.

Dimineață, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă din interiorul Catedralei Mitropolitane din Iaşi într-o procesiune la care asistă câteva mii de credincioşi. Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost purtate pe umeri și așezate spre închinare, iar oamenii s-au îmbulzit să atingă racla.

Printre primii care au ajuns la Ocrotitoarea Moldovei a fost și Elena Săbiuță, femeia care de 15 ani se așează la rând cu 20 de ore înainte de începerea pelerinajului.

„Sunt foarte fericită. O organizație foarte frumoasă anul asta, mi-a plăcut extraordinar. Ma duc acasă foarte împăcată. Răbdarea care mi-a dat-o, i-am mulțumit foarte mult”, a declarat Elena Săbiuță.

La această oră, coada formată din credincioșii care aşteaptă pentru a se închina se întinde pe 2 kilometri și jumătate.

În cele nouă ore de când a început pelerinajul de la Iași, pe la raclă au trecut aproximativ 10.000 de persoane.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.