Rapid și-a deschis magazinul pentru fani
Rapid și-a deschis magazinul pentru fani
Sport Ultima Ora

Sportalert.ro: FOTO-VIDEO. Rapid a inaugurat fan shop-ul de la Stadionul Giuleşti

Rapid Bucureşti a inaugurat, în prezenţa acţionarilor, a conducerii, a jucătorilor şi a câtorva zeci de suporteri, fan shop-ul de la parterul Stadionului Giuleşti din Capitală, anunță sportalert.ro.

Suporterii echipei Rapid București vor putea achiziţiona de la noul magazin tricourile oficiale de joc inscripţionate cu numele jucătorilor, echipamente complete, mingi, fanioane, fulare, genţi, eşarfe, căni şi alte sute de produse inscripţionate cu numele grupării giuleştene.

Acţionarul Dan Şucu a declarat că îşi doreşte ca în curând în acest magazin să fie comercializate şi tricouri de campioni ai României.

El a menţionat că următorul fan shop al FC Rapid va fi cel din incinta Gării de Nord.

„Acest magazin este o surpriză şi pentru noi, este exact ilustrarea a ceea ce am discutat până acum. Suntem foarte mândri de acest magazin. Noi zicem să vindem aici la anul tricourile de campioni, Doamne-ajută.

Sper ca fanilor să le placă. În acelaşi timp am modernizat şi fan shop-ul online, site-ul funcţionează mult mai bine. De Black Friday de exemplu au fost comenzi mai mult decât în două luni. Deci lucrurile încep să funcţioneze aşa cum sperăm.

Încă nu am tras linie să vedem care sunt costurile pentru amenajare. Următorul magazin pe care îl vom deschide este cel de la Gara de Nord, care este magazinul istoric. Iar apoi vedem unde vom mai deschide, o luăm pas cu pas”, a afirmat Şucu.

Rapid și-a inaugurat noul magazin
Rapid și-a inaugurat noul magazin

Celălalt acţionar al clubului, Victor Angelescu, s-a arătat la rândul său impresionat de magazin: „Pentru noi este cel mai frumos fan shop, noi spunem că arată cel mai bine. Eu sunt impresionat de modul în care arată, este senzaţional. Este ceva frumos pentru rapidişti, asta e tot ce contează”.

Preşedintele grupării giuleştene, Daniel Niculae, îi aşteaptă în număr mare pe fani la magazinul de la Stadionul Giuleşti.

„Stăteam şi mă gândeam de când nu am mai avut un magazin la stadion… sunt foarte, foarte mulţi ani. Aşa că e un moment special pentru toţi suporterii rapidişti pentru că în sfârşit au un magazin modern unde pot veni şi cumpăra ceea ce doresc”, a precizat Niculae.

Fosta vedetă a giuleștenilor Daniel Nicolae
Fosta vedetă a giuleștenilor Daniel Nicolae

Prezent la evenimentul de deschidere, fostul fotbalist rapidist Daniel Pancu, în prezent selecţionerul echipei naţionale U20 a României, a afirmat că magazinul reprezintă o normalitate pentru un club care doreşte să revină în Europa.

„Acest magazin e un lucru normal. Rapid e un club care aspiră să fie la cel mai înalt nivel în Europa, aşa că era normal. Lucrurile merg foarte bine de o perioadă şi sper ca Rapid să redevină forţa care a fost când avea ca obiectiv în fiecare an câştigarea campionatului.

Eu mi-aş dori să văd tricouri de campion în magazin încă de anul ăsta, dar va fi foarte greu. Dar în curând vor fi şi tricouri de campion aici. Cred că cele mai multe tricouri se vor vinde cu numele lui Săpunaru, apoi şi cu Ioniţă şi Sefer.

Cu Pancu nu ştiu câţi fani îşi vor imprima tricourile… dar ştiu că atunci când eram jucător aruncam într-un sezon în tribună tricouri în valoare de 200 de milioane lei”, a menţionat Pancu.

Fostul fotbalist rapidist Daniel Pancu, în prezent selecţionerul echipei naţionale U20
Fostul fotbalist rapidist Daniel Pancu, în prezent selecţionerul echipei naţionale U20

La inaugurarea noului magazin au mai participat printre alţii jucătorii Cristian Săpunaru, Antonio Sefer, dar şi fostul fotbalist Mugur Bolohan.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.