Weekend nefast pentru actrița Anca Pandrea. Aceasta le-a căzut victimă hoților care își fac veacul în Piața Obor din Capitală. Hoții au acționat ca la carte, înconjurând-o pe actriță și dându-se drept fani. Câteva minute mai târziu, Pandrea a constatat că a rămas fără telefonul mobil pe care îl ținea într-un buzunar.
„Am crezut că sunt fani de-ai mei şi de-ai lui Iura, care vor să ştie ce mai fac. Dar după câteva minute bune m-am trezit că nu mai am telefonul şi nu pot să mai sun. Îmi pare rău că din această cauză trebuie să dau telefoane pe la prieteni, să blochez cartela, să-mi schimb abonamentul.
Partea cea mai rea este că nu am multe numere salvate, pe unele le-am scris într-o agendă şi nu le am în altă parte. Trebuie să-mi anunţ prietenii că nu mai am numărul acela de telefon şi trebuie să anunţ şi organizatorii unui eveniment, Gala UARF – Uniunea Artiştilor şi Realizatorilor de Film, unde voi lua Diploma Centenară. Am fost invitată alături de mai mulţi actori cunoscuţi şi voi fi acolo să îmi ridic premiul în seara de 25 martie”, a declarat Pandrea pentru Click.ro.