Societatea de Servicii Hidroenergetice – Hidroserv SA, pilon important în Sistemul energetic național se reorganizează 1
Societatea de Servicii Hidroenergetice – Hidroserv SA, pilon important în Sistemul energetic național se reorganizează
Ultima Ora Social

Societatea de Servicii Hidroenergetice – Hidroserv SA, pilon important în Sistemul energetic național se reorganizează

CITR: Societatea de Servicii Hidroenergetice – Hidroserv SA, pilon important în Sistemul energetic național (SEN), este pregătită de reorganizare

București, 17 octombrie 2019 – Hidroserv SA Societatea de Servicii Hidroenergetice, este pregătită pentru intrarea în reorganizare. În acest moment, compania se află într-o situație stabilă, de breakeven, în urma derulării unui proces de restructurare, inclusiv a personalului.

În acest context, strategia de reorganizare a Hidroserv SA avută în vedere de CITR presupune valorificarea activelor excedentare care nu contribuie la activitatea curentă, continuarea activității de mentenanță în urma încheierii unui nou acord cadru cu Hidroelectrica și participarea la proiecte viitoare de investiții pentru modernizarea hidroagregatelor, inițiate de sus-menționata companie. Societatea are capacitatea de a genera o activitate profitabilă, cu condiția ca planificarea și volumul lucrărilor să fie programate echilibrat, astfel încât să asigure acoperirea personalului cu lucrări pe întreaga perioadă a anului.

Suntem pregătiți pentru depunerea unui plan de reorganizare al Hidroserv SA până la finalul anului, iar capacitatea operațională a societății, personalul supra-calificat și încheierea unui nou acord cadru vor crea premisele necesare restructurării societății. În perioada următoare vor începe negocierile cu Hidroelectrica pentru încheierea unui nou acord cadru care să prevadă prestarea serviciilor de mentenanță de către Hidroserv și care este imperios necesar pentru succesul redresării companiei.” subliniază Adrian Lotrean, Senior Partner CITR.

Compania deține baza materială și dotările necesare pentru asigurarea serviciilor de mentenanță și capacitatea operațională de a derula lucrări de investiții și modernizări a hidroagregatelor, numai în 2018 executând două lucrări importante de modernizare la centrala de la Berești, județul Bacău, și la cea de la Călimănești, județul Vâlcea.

Redresarea Hidroserv este importantă pentru Sistemul Energetic Național (SEN), apariția unor avarii ale echipamentelor putând antrena pierderi semnificative și cu impact pentru sectorul energetic. Un nou acord cadru, pentru o perioadă de încă patru ani, va permite și îmbunătățirea condițiilor de lucru ale salariaților companiei, ceea ce va contribui la păstrarea în companie a unui personal competent și calificat pentru astfel de lucrări strategice.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.