SNSPA va organiza Noaptea Cercetătorilor Europeni. 21 de state membre UE o celebrează
Ultima Ora Social

SNSPA va organiza Noaptea Cercetătorilor Europeni. 21 de state membre UE o celebrează

SNSPA va organiza Noaptea Cercetătorilor Europeni. 21 de state membre UE o celebrează

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) va marca vineri începerea noului an universitar prin organizarea unui eveniment de promovare a cercetării româneşti în domeniul integrării europene şi al relaţiilor internaţionale, eveniment care este parte a celei de-a patra ediţii a seriei Noaptea Cercetătorilor Europeni, celebrată în acelaşi timp în 21 de state membre UE.

Potrivit unui comunicat al SNSPA, evenimentul va cuprinde dezbateri despre importanţa inovaţiei în ştiinţele sociale, oportunităţi pentru o carieră în cercetare.

Participanţii vor avea ocazia să viziteze biblioteca SNSPA şi expoziţia foto „Vecinătăţi – Ambiguităţi”, în cadrul unor tururi ghidate, iar în holul central va fi un stand de carte din domeniul relaţiilor internaţionale şi al studiilor europene.

Totodată, vor fi prezentate proiecte de cercetare derulate de membrii comunităţii academice a Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană, obţinute prin finanţări la nivel naţional şi european.

Noaptea Cercetătorilor Europeni, eveniment finanţat de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare şi Inovare H2020, acţiunile Marie Sklodowska-Curie (MSCA), îşi propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător şi cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii