Sfinții Mucenici Episcopi din Cherson; Sfântul Cuvios Pavel, Sâmbăta Sfântului Teodor – Pomenirea morților

Sfântul Cuvios Pavel, supranumit cel simplu, sau cel prost, este cinstit pe 7 martie. Sfântul Pavel era plugar, un om cu totul de rând, dar lipsit de răutate şi de prefăcătorie, că nimeni altul. Avea însă o soţie înrăutăţită şi desfrânată, fără că el să ştie lucrul acesta multă vreme.

Într-una din zile, venind el de la ţarină pe neaşteptate, în afară de vremea obişnuită, aşa cum se întâmplă câteodată, a găsit pe soţia lui necinstindu-i casă cu un bărbat străîn. Atunci zâmbind plin de blândeţe le-a zis: Bine, bine, nu-mi pasă de ce faceţi, martor iau pe Iisus Hristos; de acum înainte nu vreau să o mai văd înaintea ochilor; a ta să fie şi ea şi copiii ei, iar eu mă voi duce şi mă voi face monah

Sfinții Mucenici Episcopi Vasilevs, Efrem, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor și Elpidie au fost episcopi ai Chersonului, în ani diferiți. Toți au fost trimiși de către Patriarhul Ierusalimului că misionari în aceste ținuturi păgâne, că să aducă în ele lumina Evangheliei. Ei au luat mucenicia din mâinile necredincioșilor, evrei, greci și sciti. După ce Vasilevs va învia din morți pe copilul conducătorului din Cherson, va fi ucis de păgâni. După moartea lui, au venit în Cherson, episcopii Evghenie, Agatodor și Elpidie. Și aceștia au fost uciși de păgâni, tot în ziua a șaptea a lunii martie. Efrem a fost omorât prin decapitare. Episcopul Eterie cerând ajutor de la împăratul Constantin cel Mare, reușește să-i alunge pe păgâni, dar este omorât pe în momentul în care mergea la Bizanț să-i mulțumească împăratului pentru ajutor.

Când ultimul dintre ei, Sfântul Capiton, a fost uns episcop pentru sciții cei sălbatici și primitivi, ei au cerut un semn de la sfânt că să-l poată crede. Astfel, l-au pus să între într-un cuptor de foc, zicandu-i că vor crede doar dacă va ieși viu din el. Cu rugăciune fierbinte și credință mare, însemnându-se cu Semnul Sfintei Cruci, sfântul episcop a intrat în foc și a rămas în acel cuptor vreme de un ceas, fără că să i se ardă nimic, nici măcar straiele. În urmă acestei minuni primitivii sciti au strigat: „Unul este Dumnezeu, Dumnezeul creștinilor, mare și puternic, Care le apară pe slugile Lui de flăcările focului!” Atunci toată cetatea și împrejurimile au venit la Sfântul Botez. După un timp, păgânii l-au înecat în răul Nipru.

Troparul Sfinților Mucenici din Cherson Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevointele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Ține, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugăciunile lor mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Tot astăzi, facem pomenirea: – Sfântului Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului; – Sfinților Nestor și Arcadie, episcopii Trimitundei; – Sfântului Cuvios Pavel, ucenicul Sfântului Antonie cel Mare; – Sfântului Efrem, patriarhul Antiohiei.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.