Senatul a aprobat. Se va construi Muzeul Național de Istorie a Evreilor și a Holocaustului 1
Ultima Ora Social

Senatul a aprobat. Se va construi Muzeul Național de Istorie a Evreilor și a Holocaustului

Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România, care se va afla în subordinea Institutului de Cercetare, conform mediafax.ro

Senatorii au adoptat inițiativa cu 89 voturi ,,pentru” și o abținere’.

”Inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România, instituție publică de importanță națională cu personalitate juridică în subordinea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România ,,Ellie Wisel”. Muzeul are ca scop prezentarea și promovare istoriei culturii și tradițiilor comunităților evreiești din România protejarea memoriei victimelor holocaustului, precum și combaterea antisemitismului.”, se arată în raportul Comisiei pentru Cultură și Media.

Silviu Vexler, Preşedinte al Comisiei de Etică şi Mediere (Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România) a declarat că proiectul de lege reprezintă o obligație a statului român.

”Proiectul de lege de astăzi îndeplinește, în primul rând, o obligație asumată de statul român, în anul 2004, odată cu adoptarea Raportului Comisei Internaționale pentru studierea Holocaustului din România. Cred că proiectul instituie cardul necesar pentru funcționarea viitorului muzeu, care sunt convins, că va fi un motiv de mândrie pentru țară, atât în plan național, cât și internațional.”, a afirmat acesta.

,,Patrimoniul Muzeului se compune din condiții de piese și documente, constituite în colaborare cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România, ,,Ellie Wiesel” și Federația Comunităților Evreiești din România- Cultul Mozaic, cu alte instituții publice sau private, din țară și din străinătate, precum și din piese provenind din transferuri, donații, și achiziții, conform legii”, prevede proiectul de lege.

Muzeul, în colaborare, va prelua și documentele de arhivă de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a mai precizat Vexler.

Ministerul Culturii și Identității Naționale, dar și Comisia pentru Cultură au susținut adoptarea proiectului.

,,Am fi dorit ca proiectul legislativ să fie ceva mai complet, în sensul că am fi dorit ca muzeul să fie creat în subordinea Ministerului de Cultură și nu neapărat al Institutului de Cercetare, pentru a îi da mai multă vizibilitate și mai multă putere. Am fi dorit de asemenea, ca în curprindul legii să se menționeze și obligația unora dintre instituțiile centrale ale statului de a oferi un sediu acestui muzeu.”, a declarat senatorul Vlad Alexandrescu.

Senatul a adoptat proiectul de lege pentru înființarea Muzeului Holocaustului, în calitate de Cameră sesizată, inițiativa urmând să ajungă la Camera Deputaților, care va avea rol de for decizional.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.