Șefa DNA Laura Codruța Kovesi a plecat în SUA. Va ține un discurs despre corupție la ONU

Șefa DNA Laura Codruța Kovesi a plecat în SUA. Va ține un discurs despre corupție la ONU

Șefa DNA Laura Codruța Kovesi va susține un discurs în cadrul unei reuniuni la nivel înalt organizate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, ce va avea loc miercuri, la New York. 

”Procurorul șef al DNA Laura Codruța Kovesi a fost invitată să vorbească în deschiderea primei sesiuni de dezbateri, intitulată „15 ani de implementare a Convenției – tendințe, realizări și provocări”. Reuniunea va găzdui două sesiuni de dezbateri la care, pornind de la prezentările făcute de experții invitați, ceilalți participanți vor avea posibilitatea să adreseze întrebări și să împărtășească aspecte rezultate din experiența țărilor pe care le reprezintă.

În conformitate cu Rezoluția 72/196, adoptată de Adunarea generală Națiunilor Unite în vederea organizării acestei reuniuni la nivel înalt, președintele forului menționat va întocmi o sinteză a discuțiilor, document ce urmează a fi transmis Conferinței statelor membre ale Convenției – for decizional – precum și tuturor statelor membre ale ONU.

Având în vedere acoperirea substanțială și cuprinzătoare incluzând măsuri de prevenire, incriminare și investigare, cooperare internațională și recuperarea prejudiciilor, precum și asistență tehnică și schimb de informații, Convenția (UNCAC) a devenit un cadru și un reper important pentru multe inițiative naționale și internaționale de luptă împotriva corupției”, se arată într-un comunicat DNA.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.