S-a lansat ”Ghidul alegătorului român din străinătate”, în sprijinul cetățenilor din Diaspora
Ultima Ora Social

S-a lansat ”Ghidul alegătorului român din străinătate”, în sprijinul cetățenilor din Diaspora

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) lansează „Ghidul alegătorului român din străinătate”, în contextul alegerilor europarlamentare, obiectivul principal fiind acela de a asigura informarea corectă a cetăţenilor români aflaţi în afara graniţelor ţării, cu privire la condiţiile în care îşi pot exercita dreptul de vot pe 26 mai.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis vineri AGERPRES, ghidul include informaţii referitoare la persoanele care au drept de vot, actele în baza cărora se poate vota în străinătate şi procedura de vot. De asemenea, ghidul include şi informaţii referitoare la atribuţiile MAE şi ale Autorităţii Electorale Permanente în contextul alegerilor europarlamentare.

Conform legislaţiei în vigoare, cetăţenii români care sunt înscrişi în listele electorale ale altor state membre UE pot să-şi exercite dreptul de vot pentru alegerea reprezentanţilor României în PE numai după ce aceştia dau o declaraţie pe propria răspundere potrivit căreia nu au mai votat la acelaşi scrutin pentru membrii în Parlamentul European din statul membru UE în ale cărui liste electorale este înscris.

MAE reiterează că, pentru a-şi exercita dreptul la vot, cetăţenii români trebuie să deţină un act de identitate românesc valabil.Ghidul este disponibil pe site-ul MAE în cadrul secţiunii dedicate alegerilor pentru Parlamentul European din 26 mai 2019 (http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/2019.04.19_ghid_alegator.pdf).Informaţii suplimentare cu privire la alegerile pentru Parlamentul European pot fi accesate în cadrul secţiunii special dedicată de pe site-ul MAE – http://www.mae.ro/node/48090.

MAE recomandă consultarea permanentă a acestei secţiuni, ea fiind actualizată pe măsură ce noi informaţii sunt disponibile.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.