România U21 a fost eliminată, după 2-4 cu Germania U21. Puşcaş: Plâng de bucurie, că de tristeţe n-am de ce 1
Ultima Ora Sport

România U21 a fost eliminată, după 2-4 cu Germania U21. Puşcaş: Plâng de bucurie, că de tristeţe n-am de ce

România U21 a fost eliminată, joi, în semifinalele Campionatului European de tineret, după ce a pierdut în faţa Germaniei U21, scor 2-4, într-o partidă desfăşurată la Bologna. Pentru tricolorii U21 este cea mai bună performanţă din istorie la un turneu final.

România U21 a fost eliminată, joi, în semifinalele Campionatului European de tineret, după 2-4 contra Germaniei. La final, selecţionerul Mirel Rădoi le-a mulţumit suporterilor şi i-a felicitat pe jucători.Mirel Rădoi a explicat care au fost cele două motive care au dus la prima sa înfrângere într-un meci oficial la naţionala U21 a României şi, implicit, la eliminarea tricolorilor de la Campionatul European.

„Mulţumim pentru felicitări. Nu am regrete, eu cred că meciul s-a decis simplu, cu două momente decisive. Spre finalul primei reprize, când portarul a salvat acel cap al lui Puşcaş, puteam intra cu 3-1 şi ar fi fost mult mai uşor de gestionat repriza a doua. Şi acel moment nefericit de la penalty. Dacă nu ar fi intervenit acel moment, jocul ar fi decurs aşa cum am plănuit.

Rămân cu amintirea că am antrenat una dintre primele patru echipa din Europa, am strâns zeci de mii de oameni la stadion, milioane în faţa televizoarelor. Am văzut că din punct de vedere fizic trebuie să ne ridicăm la nivelul celor din străninătate. Trebuie să ne facă mândri această performanţă şi mergem la Jocurile Olimpice. Cred că după această poveste ar trebui să învăţăm ce am învăţat şi acum 20 de ani – nu ni se va da absolut nimic gratis, va trebuie să câştigăm respectul celor din străinătate pentru a obţine ceva”, a declarat Rădoi, la TVR.

Pentru tricolorii U21 este cea mai bună performanţă din istorie la un turneu final. De asemenea, elevii lui Mirel Rădoi au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Marele fost jucător Gheorghe Hagi a transmis, joi seară, după eliminarea naţionalei de tineret de la Campionatul European, un mesaj de susţinere pentru fotbalişti, spunând că aceştia trebuie să fie mândri de ce au realizat şi că au depăşit oricum Generaţia de Aur.”Felicitări din toată inima pentru ei, pentru toţi, ne-au scos în stradă, ne dau speranţe în continuare şi au tot viitorul în faţă, sperăm ca ei să-şi construiască o carieră frumoasă şi binenţeles la echipele naţionale să joace pentru România în continuare la nivel înalt. Din păcate, în repriza a doua puteam mai mult, dar asta e. Trebuie să îi felicităm, să le dăm curaj, nu uitaţi că sunt băieţi tineri şi au nevoie de încredere să facă performanţă la nivelul cel mai mare. Noi, care am trăit genul ăsta de meciuri, ştii totdeauna că trebuie să câştigi, ai atâtea gânduri. E important că ei au făcut ceva foarte bun, învaţă din lucrul ăsta, văd ce înseamnă nivelul înalt, performanţa. Sunt mult mai buni şi mult mai valoroşi decât înainte. Bravo lor. Am fost aproape de finală, ne-am bătut cu Germania de la egal la egal”, a declarat Gheorghe Hagi, la televiziunea publică.

Întrebat care este lucrul cel mai important cu care românii ar trebui să rămână după acest turneu, Gheorghe Hagi a replicat: „Această generaţie ne-a depăşit pe noi. Noi nu am jucat niciodată o semfinală, dar ei au jucat şi au felicitările mele”.

Pentru tricolorii U21 este cea mai bună performanţă din istorie la un turneu final. De asemenea, elevii lui Mirel Rădoi au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Puşcaş a fost golgheterul României la acest turneu final, cu patru goluri. Atacantul lui Palermo a marcat de două ori şi în meciul cu Germania, însă a fost insuficient pentru ca visul elevilor lui Mirel Rădoi să meargă mai departe. La final, George Puşcaş a avut un mesaj clar: am ieşit cu capul sus.

„Pur şi simplu am dat tot ce am avut mai bun. Vreau să mulţumesc tuturor care au fost azi la stadion, colegi, antrenori, a fost ceva incredibil. Am dat tot ce am avut mai bun, tot ce ne-a stat în cale am crezut că putem elimina. Astăzi, probabil Germania a fost mai bună în ultimele minute şi trebuie să fim mândri. Astăzi am jucat acasă, am făcut mândri milioane de români. Diaspora s-a uitat la noi, toată lumea.

Ca atacant trebui să-mi fac treaba, să-mi ajut echipa. N-am nimic de reproşat nimănui, toată lumea a dat tot ce a avut mai bun. Nu pot decât să fiu mândru şi să plâng de bucurie, că de tristeţe n-am de ce”, a declarat George Puşcaş, la TVR.

Pentru tricoloriii U21 este cea mai bună performanţă din istorie la un turneu final. De asemenea, elevii lui Mirel Rădoi au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.