Risc crescut de avalanşă şi vizibilitate scăzută în toate masivele montane 1
avalanșe
Social Ultima Ora

Risc crescut de avalanşă şi vizibilitate scăzută în toate masivele montane

Sfârșitul de săptămână poate fi neprevăzut la munte. Salvamontiştii anunţă că există risc de avalanşă, ninsori şi vizibilitate scăzută în toate masivele montane. Stratul de zăpadă este extrem de instabil, în multe zone riscul producerii de avalanşe fiind de gradul patru, pe o scară de la unu la cinci.

”Pentru acest week-end se anunţă ninsori şi creşteri ale temperaturii în majoritatea masivelor montane din ţară, iar stratul nou de zăpadă depus în ultimele zile, cu siguranţă, va fi extrem de instabil. Doritorii de drumeţii montane nu trebuie sa renunţe la echipamentul de iarnă şi să solicite informaţii echipelor Salvamont privind nivelul riscului de producere a avalanşelor şi starea traseelor pe care doresc să le abordeze”, spun salvamontiştii, potrivit news.ro.

În multe masive, riscul producerii de avalanşe este de gradul patru, pe o scară de la unu la cinci, însemnând ”risc mare”.

Echipele Salvamont sunt singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane şi pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.