Probleme pentru Ion Iliescu și Petre Roman. Sunt așteptați în fața judecătorilor

Probleme pentru Ion Iliescu și Petre Roman. Sunt așteptați în fața judecătorilor

Magistraţii de la Instanţa supremă dezbat, joi, al doilea termen în cameră preliminară al dosarului „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.

Primul termen al dosarului a avut loc pe 20 februarie, la Curtea Militară de Apel, însă sala repartizată s-a dovedit neîncăpătoare pentru sutele de oameni veniţi la proces, astfel încât a izbucnit un scandal, după ce persoanele citate ca părţi civile au fost nevoite atunci să stea afară, în frig, aşteptându-şi rândul să fie strigate de pe o listă.

Pe 13 iunie 2017, Parchetul Militar i-a trimis în judecată pe: Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi preşedinte al României; Petre Roman, fost prim-ministru; Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.