Primele MĂRTURII ULUITOARE ale supraviețuitorilor după prăbușirea viaductului din Italia 1
Externe Ultima Ora

Primele MĂRTURII ULUITOARE ale supraviețuitorilor după prăbușirea viaductului din Italia

Primele MĂRTURII ULUITOARE ale supraviețuitorilor după prăbușirea viaductului din Italia

Operaţiunile de căutare şi salvare au continuat acolo toată noaptea, după ce, marți, un viaduct s-a prăbuşit cu tot cu maşinile de pe el, de la 90 de metri înălţime, la Genova, Italia. Italienii sunt cuprinşi însă de un val de revoltă. Autorităţile nu reuşesc să se pună de acord în privinţa numărului de victime, 35 sau 31, dar, mai grav, s-a aflat că ştiau de pericol încă de acum nouă ani, dar nu au făcut altceva decât să cârpească viaductul vechi de peste cinci decenii. Apar și primele mărturii ale supraviețuitorilor.

Zeci de pompieri şi medici au scotocit munţii de asfalt sfărâmat în care s-a transformat viaductul Morandi din Genova. Au folosit câini, excavatoare, elicoptere, drone şi camere cu termoviziune în speranţa că vor mai găsi supravieţuitori sub dărămături.

Premierul Italiei a fost aseară în zona tragediei şi a tras singura concluzie posibilă. Giuseppe Conte, premierul Italiei: Mergem pe ipoteza că a cedat structura.

35 de vehicule erau pe viaduct în momentul când acesta s-a prăbuşit în gol. Unul dintre pilonii de susţinere şi o porţiune de 100 de metri din ambele sensuri au căzut la pământ. Amploarea dezastrului se vede mai bine de la înălţime.

Supravieţuitorii au poveşti de groază. Sunt în stare de şoc încă şi nu pot fi de folos anchetatorilor. „Prima oară a fost impactul. Am fost aruncat. M-am trezit zburând şi atât. Nu-mi mai aduc aminte nimic altceva.

Podul prăbuşit era vechi de 51 de ani, iar lucrările de consolidare erau în plină desfăşurare. Autorităţile ştiau că viaductul pe care trec 25 de milioane de vehicule în fiecare an avea probleme mari. Fusese reparat de mai multe ori de urgenţă, însă mai mult cârpit, spun şoferii. În plus, reporterii din Italia au aflat că oficialii companiei de autostrăzi s-au gândit să îl demoleze acum nouă ani, convinşi că este singura soluţie ca să scape de pericol.

Antonio Brencich, expert în construcţii: E un pod care cu siguranţă se apropia în costurile de mentenanţă de cele de reconstrucţie. Când o maşină e prea veche, o schimbi, nu continui să o tot repari.

Autorităţile au ţinut însă deschis viaductul, în ciuda problemelor de siguranţă, pentru că face parte dintr-o rută vitală pentru economie şi nu aveau bani să construiască alt pod, cred reporterii din Italia.

Fotbalistul italian Davide Capello a devăluit că a supraviețuit unei căderi de 30 de metri în timpul prăbușirii unei porțiuni din viaductul Morandi, din Genova. Un alt fotbalist a trecut cu doar 10 minute înainte ca tragedia să aibă loc.

Primele MĂRTURII ULUITOARE ale supraviețuitorilor după prăbușirea viaductului din Italia 2

Davide Capello, fost portar profesionist la Cagliari și la Italia U-20, se afla cu mașina pe podul Morandi când tragedia a avut loc.

În vârstă de 33 de ani și retras din fotbalul profesionist (în prezent joacă la echipa de amatori Legino), Davide Capello a descris prin ce a trecut.

„Am căzut odată cu podul, nu știu ce m-a salvat. Am auzit un zgomot înfundat, am văzut drumul cum se ducea în jos și eu împreună cu el. Eram conștient și imediat am sunat la pompieri, apoi familia. A fost șocant, e un miracol”, a declarat Capello, pe patul de spital, pentru ziarul La Repubblica.

Un alt fotbalist a povestit că a trecut pe acolo cu doar 10 minute înainte ca viaductul să se prăbușească. Domenico Criscito, căpitanul lui Genoa, a scris într-un mesaj pe rețelele de socializare că se afla cu familia în mașină.

„Scriu acest mesaj pentru toți cei care îmi scriu, făcându-și griji pentru mine și familia mea. Suntem toți bine, chiar dacă am trecut pe acel pod cu exact 10 minute înainte de prăbușire. Sunt alături de toate familiile victimelor. Nu e posibil ca un pod al unei autostrăzi să se prăbușească în acest fel! NU E POSIBIL! Trebuie să facem ceva pentru această țară, oamenii fug de astfel de lucruri. Avem nevoie de securitate, avem nevoie ca cineva să facă ceva. E dezgustător”, a scris fundașul de 31 de ani.

Un șofer care a scăpat ca prin urechile acului de la moarte în urma tragediei de lângă Genova povestește cum a văzut dezastrul în oglinzile retrovizoare ale camionului pe care îl conducea.

Am văzut podul cum se prăbușea în oglinda retrovizoare. Eu sunt viu într-un mod miraculos”, a spus acesta, potrivit repubblica.it.

Un alt șofer povestește că el trecea zilnic pe acest traseu. ”Eu trec în fiecare zi, o minune a făcut să nu fiu acolo”, spune acesta.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii