Klaus Iohannis i-a conferit Părintelui Sorin Paul Grecu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler 5
Social Ultima Ora

Klaus Iohannis i-a conferit Părintelui Sorin Paul Grecu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat post-mortem pe Părintele Sorin Paul Grecu, Parohul Bisericii „Sf. Ap. Pavel și a Tuturor Sfinților Români” din East Ham, Londra, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler.

Distincția a fost acordată „în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru curajul cu care a apărat libertatea religioasă și principiile democrației, atât înainte, cât și după evenimentele din Decembrie 1989, precum și pentru contribuția semnificativă la coagularea și sprijinirea comunității românești din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord”, se arată în decretul prezidențial.

Părintele Sorin Paul Grecu a trecut la Domnul în 6 ianuarie, la vârsta de 61 de ani. Ultimul eveniment public la care a apărut a fost sfințirea bustului Regelui Mihai din curtea Ambasadei României la Londra, unde a participat alături de Părintele Constantin Popescu de la Parohia Sf. Gheorghe / St Mary Le Strand.

Preotul Sorin Paul Grecu s-a născut la Câmpulung Muscel, județul Argeș. A absolvit Seminarul Teologic la București și apoi Institutul Teologic de Grad Universitar din București, promoția 1980-1984.

A fost hirotonit preot în 26 iulie 1981. Prima parohie la care a slujit a fost la Peretu, în județul Teleorman, unde a ctitorit o biserică, fiind persecutat de Securitate.

Klaus Iohannis i-a conferit Părintelui Sorin Paul Grecu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler 6

A devenit cunoscut în martie 1990, când a intrat în greva foamei în fața statuii lui Lenin de la Piața Presei Libere, cerând îndepărtarea tuturor simbolurilor comuniste, respectiv a statuilor lui Lenin și Petru Groza.

Ulterior, în aprilie, în Piața Universității din București a început cel mai lung protest anti-comunist din istoria României, încheiat brutal cu venirea minerilor la București și violențele din perioada 14-15 iunie 1990. Dezamăgit de situația din țară, părintele a emigrat la Londra.

În 1993 a înființat o parohie care a funcționat pe rând în Ilford și Chelsea, apoi la biserica greacă din East Ham, Londra. La Londra, începând din 2012, slujbele au fost oficiate exclusiv în limba română, comunitatea românească găzduită de biserica greacă devenind parte a Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale.

Părintele Sorin Paul Grecu va fi adus în țară și înhumat în comuna Peretu, Teleorman, lângă biserica pe care a ctitorit-o la începutul slujirii sale ca preot.

În drumul spre locul de odihnă, trupul părintelui va zăbovi miercuri, la 16:30, pentru o scurtă rugăciune în Piața Presei Libere, locul unde clericul a cerut eliberarea de simbolurile regimului ateist.

În Piața Presei Libere, pe locul fostei statui a lui Lenin, se află monumentul Aripi, realizat de sculptorul Mihai Buculei și dedicat victimelor represiunii comuniste.

Trupul Părintelui Sorin Paul Grecu va trece, cu o scurtă oprire, și la Troița din Piața Universității, apoi va fi dus la Biserica Sf Ilie – Rahova (Strada Constantin Silvestru nr. 79 – în zona Piața Unirii), unde, de la ora 19, foștii colegi de facultate și seminar ai Părintelui vor oficia o slujbă de pomenire.

Se poate spune că Biserica Sfântul Ilie – Rahova a fost și ea persecutată în perioada sistematizării ordonate de dictatorul Nicolae Ceaușescu. Ea a fost salvată prin metoda ing. Eugen Iordăchescu, fiind translată cu 51 m, pentru a face loc Bulevardului Unirii.

Klaus Iohannis i-a conferit Părintelui Sorin Paul Grecu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler 7

Înmormântarea are loc joi și va fi oficiată le Peretu, județul Teleorman, de Mitropolitul Europei Centrale și Meridionale și de Episcopul Alexandriei și Teleormanului.

Joia trecută, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif l-a delegat pe Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia să oficieze slujba de pomenire a Părintelui Sorin Paul Grecu în biserica ortodoxă din East Ham, Londra, relatează basilica.ro.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.