Premierul britanic Boris Johnson, întâlnire cu omologul său irlandez pentru a discuta despre Brexit 1
Ultima Ora Externe

Premierul britanic Boris Johnson, întâlnire cu omologul său irlandez pentru a discuta despre Brexit

Premierul britanic Boris Johnson a acceptat oferta de a se întâlni cu omologul irlandez Leo Varadkar pentru a discuta despre Brexit şi despre „plasa de siguranţă” (backstop, prevedere propusă de Bruxelles de a menţine deschisă frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord şi care ar obliga Marea Britanie să respecte unele dintre regulile UE dacă nu vor putea ajunge la aranjamente alternative), a relatat duminică Telegraph, citând surse guvernamentale britanice, potrivit Reuters.

„Regatul Unit a acceptat oferta lui Varadkar de a se întâlni şi urmează să stabilească data”, a declarat o sursă britanică pentru cotidianul citat.

Johnson a transmis Uniunii Europene că nu are sens să poarte noi discuţii pe tema acordului de ieşire decât în măsura în care negociatorii sunt dispuşi să renunţe la „plasa de siguranţă” pe care o acceptase predecesoarea sa Theresa May.

Însă UE i-a transmis lui Johnson că nu este pregătită să redeschidă negocierile privind acordul de „divorţ” agreat cu May, dar care a fost respins de trei ori de parlamentul britanic.Potrivit The Telegraph, se speră că o întâlnire între Johnson şi Varadkar ar putea avea loc înainte de summitul G7 din Franţa, de la sfârşitul lunii august.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.