Polițiștii l-au prins pe deţinutul care a evadat de la Penitenciarul Pelendava, Dolj
detinut
Justiție Social Ultima Ora

Polițiștii l-au prins pe deţinutul care a evadat de la Penitenciarul Pelendava, Dolj

Deţinutul care a evadat de la Penitenciarul Pelendava, Dolj, a fost prinDeţinutul în vârstă de 26 de ani care, în urmă cu aproape o săptămână, a evadat din Penitenciarul Pelendava, a fost prins, miercuri dimineaţă, în Craiova.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române l-au localizat, identificat şi prins, în zona intersecţiei dintre Bulevardul Carol I şi Bulevardul Dacia, din Craiova, pe bărbatul de 26 de ani, din Bucureşti, care a evadat din Penitenciarul Craiova – Pelendava, la data de 9 august, informează Mediafax.

„Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii stări de fapt, urmând ca la definitvarea acestora să fie făcute propunerile corespunzătoare unităţii de parchet competente. La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a fost constituită o escortă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, cel în cauză fiind încarcerat în Penitenciarul Craiova”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.

Deţinutul executa o pedeapsă de patru ani pentru furt calificat, în regim semideschis. El a evadat cand se afla la muncă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.