Diana Şoşoacă,
Diana Şoşoacă,
Exclusiv Justiție Ultima Ora

Parchetul General anunță că a deschis dosar penal după ce, senatoarea Diana Șoșoacă, a împiedicat oamenii să se vaccineze

Parchetul General anunță că a deschis, joi, 9 septembrie, un dosar penal în urma incidentelor de la Răchiteni care au avut-o în prim plan pe senatoarea Diana Șoșoacă.

Dosarul se află la Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost deschis „ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție precum și a formulării unei plângeri  de către o instituție publică” se arată în răspunsul transmis la solicitarea RFI România.

Instituția care a depus plângerea este Direcția de Sănătate Publică Iași. Șeful DSP Iași anunțase anterior la RFI România că plângerea trebuie depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte tocmai pentru că în evenimente este implicat un parlamentar.

La solicitarea RFI România, Parchetul General spune că cercetările se desfășoară „in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 din Codul Penal și de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 din Codul Penal.”

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.