Horoscop 6 octombrie 2023
Horoscop 6 octombrie 2023
Breaking News Exclusiv important Social Știrea Zilei Ultima Ora

OPINIA ASTROLOGULUI! LUMEA VA ARĂTA ALTFEL! Pandemia Covid-19, un examen de spiritualitate pentru civilizația noastră!

Sergiu Bălan astrolog

Odată cu evenimentul nedorit pe care îl trăiește, într-un consens ciudat, toată planeta,pasionații de istorie au remarcat, cu siguranță, că, în ultimii 400 de ani, anul 20 al fiecărui secol a fost marcat de diverse pandemii. 1720, 1820, 1920, 2020…

Trecem în revistă cele întâmplate, împreună cu o serie de considerații astrologice, evidențiind, unde este cazul, similitudinile. 1720 este anul ”Marii ciume din Marsilia”, care a devastat tot continentul european. Sosit din Levant, la bordul unui vas de negoț, agentul patogen numit Yersinia pestis (având ca vectori șobolanii și puricii) a provocat în jur de 100.000 de victime.

Probabil, ar fi fost și mai multe, dacă nu ar fi fost pus la punct, deja (consecutiv unor alte episoade ale diverselor molime ce bântuiseră prin lume), un sistem relativ eficient al carantinării corăbiilor și o celor infectați. Ciuma bubonică se manifestă prin febră crescută, provocând afectarea tuturor organelor. Este prezentă distrucția masivă a țesuturilor și inflamarea ganglionilor din zona gâtului, a celor axilari și abdominali, urmată de abcedare.

Din perspectivă astrologică, avem de-a face cu o boală ”de tip Scorpion” – Scorpionul semnifică infecția, de cele mai multe ori ascunsă, distrugerea, moartea; inclusiv insectele care împrăștie boala sunt tot sub patronaj scorpionic.

Harta astrală arată Scorpionul afectat de prezența unui malefic redutabil, Saturn, aflat în opoziție cu Neptun din Taur, cel responsabil cu contaminarea. Neptun a activat o stea fixă profund nefastă, Algol, asociată cu moartea, violența, pericolul pentru zona gâtgrumaz (vezi afectarea ganglionilor din aceste zone).

Să mai amintim și de prezența lui Pluton, stăpânul Scorpionului, în Fecioară, care a primit, de-a lungul anului, cuadraturi și opoziții neprietenoase de la tranzitele planetelor rapide prin Pești, Gemeni și Săgetător, făcând din epidemie o problemă de sănătate publică (în astrologia mundană, casa a VI-a și Fecioara semnifică sănătatea colectivă). În 1820, avem de-a face cu temuta holeră, provocată de Vibrio cholerae.

Rădăcinile acestei epidemii sunt pe la 1817, dar explozia care a generat o reală pandemie (raportat la arealul geografic afectat) își are debutul prin martie 1820, în India. Urmează extinderea rapidă în Filipine, Tailanda, Indonezia și, apoi, spre Europa.

Ca idee, nici Țările Române nu au scăpat, fiind afectate prin anul 1831. (Trebuie specificat că o astfel de pandemie nu se oprește, pur și simplu; evoluția este în salturi, cu perioade de relache care alternează cu episoade agresive). Numărul celor decedați nu este cunoscut; unele surse indică 100.000 de morți, altele mai mult. Holera este caracterizată prin deshidratarea severă, consecutivă scaunelor diareice abundente și numeroase, a depleției hidroelectrolitice.

Urmează șocul hipovolemic, prăbușirea tensiunii arteriale și moartea. Astrologic, interesarea patologică a intestinelor este ilustrată prin semnul Fecioarei afectat; la aceasta se adaugă Scorpionul (infecția, agentul patogen) și Marte (infecția, inflamația, febra). Totodată, eclipsele solare au, și ele, un cuvânt de spus.

În luna martie 1820, avem o eclipsă totală de Soare în semnul Peștilor, suprapusă cu o conjuncție Soare/Pluton. Sunt condiții ”ideale” – Peștii asigură apa contaminată și propagarea infecției, Pluton și eclipsa trimit raze către Fecioara care se îngrijește de intestine, eclipsa este cuadrată de Uranus, un malefic.

Ca să fie și mai rău, Pluton activează Scheat, un alt astru fix asociat cu neșansa, înecul, etc. – pericol de la apă, pe scurt. Harta astrologică pentru 1820 arată, pe parcursul lunilor, tranzite tensionate, care alcătuiesc pătrate mistice pe semnele mobile,duble (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Pești).

Toate sunt semne medicale, iar cuadraturile au în comun Axa Destinului, Uranus, Pluton, Neptun… Toți, aștri grei, de destin, care au prefigurat schimbări mari, la nivel planetar. Ajungem la 1920, anul gripei spaniole (numită astfel de la naționalitatea primului caz raportat).

Molima care s-a manifestat între ianuarie 1918 – decembrie 1920 a făcut cel mai mare număr de victime – peste 50 de milioane, în condițiile în care au fost infectați circa 500.000.000 de oameni. Agentul patogen implicat a fost virusul gripal, tulpina H1N1. Ca și în cazul precedent, o eclipsă a dat tonul – eclipsă totală de Lună, la 28 decembrie 1917, pe axa Rac – Capricorn.

Eclipsa s-a suprapus unei conjuncții cu o mare încărcătură de fatal și anume Pluton/Nodul Sud Lunar, în Rac, semnul popoarelor, al maselor de oameni. Apoi, conjuncția SaturnJupiter în Fecioară (pe care o întâlnim și acum, în 2020, dar în Capricorn, alături de Pluton și de Nodul Sud Lunar), creatoare de probleme de sănătate.

La rândul lor, tranzitele marțiene au complicat evoluția, prin aspecte tensionate către malefici (Saturn, Pluton, Uranus). Observăm că, în toate cazurile, a fost implicat Pluton, astru responsabil cu microbii și cu infecția. Dar, tot Pluton patronează schimbările profunde, reconfigurarea spirituală, moartea și renașterea; este planeta care ne întoarce pe dos, ne ia la arat și ne dă viața peste cap, mai ales când își dă mâna cu Uranus.

Și, nu putem spune că nu-i așa! După 1720, au urmat Revoluția Americană (marcată prin Declarația de Independență de la 4 iulie 1776) și Revoluția Franceză (1789), care au schimbat mersul lumii. 1820 a deschis calea revoluției – Revoluțiile din 1848 din Europa, iar 1920 a însemnat preambulul crizei economice din 1929-1933 și a celui de-al Doilea Război Mondial, care au schimbat lumea. Tranzitul actual al lui Pluton, prin Capricorn, provoacă mari schimbări de structură. Vorbim despre structura socială, despre structura conducerii (guverne, organisme suprastatale, etc.), despre structurile financiare (Pluton patronează și marea finanță, băncile).

S-ar putea să asistăm la sfârșitul globalizării (așa cum este ea astăzi) și la transformarea totală a sistemului financiar-bancar actual. Ca să nu mai vorbim despre reconfigurarea individuală, la nivel profund, spiritual. O șansă de a ne regăsi pe noi înșine, dar și valorile fundamentale la care am renunțat cu atâta ușurință, în ultimele decenii. Se pare că actuala pandemie, cea provocată de Covid-19, este, și ea, un ”instrument” prin care Pluton acționează întru resetarea lumii noastre.

Cert este că, la finele tranzitului plutonian prin Capricorn, în 2023-2024, lumea va arăta cu totul altfel decât o știm noi azi! Pandemia începută în China, la Wuhan, în decembrie 2019, reprezintă un examen de spiritualitate pentru civilizația noastră actuală!

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.