NASA a lansat cu succes un telescop construit petru a găsi exoplanete care susțin viață 1
Anunț important de la NASA. Un asteroid va trece pe lângă Terra
Ultima Ora Știință și Tehnologie

NASA a lansat cu succes un telescop construit petru a găsi exoplanete care susțin viață

NASA a lansat cu succes miercuri un nou telescop spaţial, construit cu un buget de 337 de milioane de dolari, ce are misiunea de a identifica exoplanete cu mărimi comparabile cu cea a Terrei şi care ar putea să susţină viaţa, informează AFP.

Noul dispozitiv, Transiting Exoplanet Survey Satellite (TESS), a fost lansat de la baza Cape Canaveral din Florida la ora locală 18.51 (22.51 GMT).

„Trei, doi, unu şi a decolat!”, a declarat un comentator al agenţiei spaţiale americane în momentul în care TESS a fost propulsat în spaţiu la bordul unei rachete din gama Falcon 9, construită de compania americană SpaceX.

La mai puţin de 10 minute după decolare, prima treaptă a lansatorului a revenit pe Terra, aşa cum era prevăzut, pe o barjă autonomă din Oceanul Atlantic, realizând astfel cea de-a 24-a aterizare controlată, la punct fix, a unui propulsor din structura rachetelor dezvoltate de compania SpaceX.

NASA a confirmat, de asemenea, că la ora locală 19.53 (23.53 GMT) cele două panouri solare ale dispozitivului spaţial s-au deschis cu succes. Apoi, telescopul american va avea nevoie de aproximativ două luni până va ajunge la orbita sa finală. Primele date ştiinţifice ce vor fi transmise de TESS sunt aşteptate în luna iulie.

„Suntem încântaţi că TESS este pe cale să ne ajute să descoperim lumi pe care încă nu ni le-am imaginat, lumi care ar putea fi locuite sau care ar putea să susţină viaţa”, a declarat Thomas Zurbuchen, unul dintre coordonatorii misiunilor concepute de NASA.

Compania SpaceX a renunţat luni, cu doar două ore înainte de momentul prevăzut al decolării, la lansarea acestui telescop spaţial, pentru a opera o nouă verificare a sistemelor de navigaţie aflate la bordul rachetei purtătoare.

Pe parcursul următorilor doi ani, misiunea acestui telescop spaţial va fi aceea de a scana stele aflate la distanţe relativ apropiate în raport cu Soarele şi care, din acest motiv, se numără printre cele mai strălucitoare de pe cer, cu scopul de le găsi pe acelea dintre ele care deţin planete în jurul lor.

Potrivit NASA, TESS va putea să descopere aproximativ 20.000 de exoplanete, din care o cincime ar putea avea mărimi comparabile cu cea a Terrei şi aproape 500 vor fi de două ori mai mari decât planeta noastră.

Descoperirile sale vor fi apoi studiate de telescoapele terestre şi spaţiale, care vor căuta acele elemente ce atestă condiţii propice vieţii, precum o structură telurică, o mărime comparabilă cu cea a Terrei şi o distanţă faţă de o stea – nici prea aproape, nici prea departe – ce face posibilă o temperatură care permite existenţa apei în stare lichidă.

„A fost incredibil”

„A fost incredibil, a fost foarte emoţionant”, a declarat după lansare Natalia Guerrero, o cercetătoare care participă la acest program, într-un interviu acordat pentru NASA TV. Natalia Guerrero face parte din echipa care a construit cele patru camere foto amplasate la bordul telescopului.

„Cele patru camere ale lui TESS sunt minuscule, dar puternice. Ele au doar diametre de doar 10 centimetri, ar putea intra într-o cutie pentru scrisori, dar sunt atât de puternice, încât puteţi să vedeţi cu ele o constelaţie întreagă, precum Orion, în câmpul vizual cuprins de una dintre aceste camere”, a explicat aceeaşi cercetătoare.

La fel ca predecesorul său, Kepler, primul telescop de acest tip, lansat în 2009 de agenţia spaţială americană, TESS va utiliza metoda tranzitului, detectând exoplanete atunci când ele trec – tranzitează – prin faţa stelelor în jurul cărora orbitează, estompând temporar lumina emisă de acestea. Metoda permite, printre altele, deducerea mărimii, a masei şi a orbitei unei exoplanete.

Misiunea Kepler a permis deja descoperirea a 2.300 de noi exoplanete, confirmate de alte telescoape. TESS va analiza o zonă de pe bolta cerească de 350 de ori mai vastă.

Agenţia spaţială americană a programat lansarea unui alt vehicul spaţial în mai 2020: este vorba despre telescopul spaţial James Webb – succesorul telescopului Hubble -, care va deveni cel mai puternic observator al Universului construit vreodată de oameni.

James Webb Space Telescope (JWST) va avea o sensibilitate de 100 de ori mai mare decât Hubble, instrumentul lansat în spaţiu în 1990 şi care a revoluţionat astronomia. Telescopul spaţial James Webb va fi capabil, de asemenea, să studieze atmosfera exoplanetelor şi „să analizeze structurile misterioase şi originile Universului”, au anunţat specialiştii de la NASA.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.