Misiuni ale structurilor MAI pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor de la debutul sezonului estival 1
Ultima Ora Social

Misiuni ale structurilor MAI pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor de la debutul sezonului estival

În această perioadă structurile MAI au acționat integrat în baza Planului General de Măsuri pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și asigurarea climatului de ordine publică pe timpul sezonului estival, în special pentru prevenirea faptelor antisociale.

Dispozitivele de siguranță publică şi patrulare au fost adaptate astfel încât să se  asigure o prezență activă, la vedere, în stradă, fiind desfășurate peste 10.000 de misiuni de ordine publică. Numărul patrulelor a crescut față de aceeași perioadă a anului trecut cu peste 10%, fiind în medie 2.579 pe zi.

Polițiștii, jandarmii și polițiștii de frontieră au intervenit, în perioada sezonului estival, la peste 212 mii de evenimente, fiind aplicate aproape 600 de mii de sancțiuni contravenționale.

Pe cele mai aglomerate drumuri naționale și autostrăzi au fost prezenți, zilnic, peste 1.500 polițiști rutieri, ale căror principale obiective au fost fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor rutiere grave. Pentru încurajarea unui comportament prudent la volan care să nu pună în pericol viețile omenești, echipajele de poliție rutieră au acționat, în medie, cu 110 aparate radar/zi.

În același context, Inspectoratul General de Aviație a asigurat resursa de zbor pentru 18 misiuni de monitorizare a traficului rutier.

Acțiunile organizate pentru creșterea nivelului de siguranță rutieră, au avut ca rezultat constatarea a 8.439 infracțiuni (mai mult cu 335 față de perioada similară din 2018) și 447.726 sancțiuni contravenționale (în creștere cu 8.760), fiind aplicate amenzi în valoare de peste 155 milioane de lei (în creștere cu 19 milioane lei).

Pentru depășirea vitezei legale pe drumurile publice au fost constatate 143.887 abateri, cu peste 5.600 mai mult față de perioada similară a anului trecut.

În total, în perioada menționată, au fost reținute 41.962 permise de conducere cu peste 20% mai multe față de anul trecut, dintre care 6.636 pentru conducere sub influența alcoolului.

În perioada sezonului estival, la nivelul structurilor MAI, au fost depistați 916 urmăriți național și 228 urmăriți internațional, iar 10.391 de autori au fost prinși în flagrant.

La nivelul Poliției de Frontieră au fost constatate peste 2.300 de contravenții, fiind aplicate amenzi în valoare de 1.262.120 lei în creștere cu aproape 50%.

Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine publică în cazul a aproximativ 7.800 manifestări cultural artistice, sportive, de protest sau religioase.

Pe toată durata sezonului estival sunt în derulare campanii pentru informarea cetățenilor, în special a turiştilor, cu privire la prevenirea furturilor din camerele de hotel, din autoturisme și de pe plajă.

Centrul Național de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne monitorizează în permanență activitățile din teren pentru ca misiunile să se desfășoare în condiții optime.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.