Mihai Șora mesaj fabulos după ce Laura Codruța Kovesi a devenit oficial primul Procuror Șef al Uniunii Europene
Mihai Șora mesaj fabulos după ce Laura Codruța Kovesi a devenit oficial primul Procuror Șef al Uniunii Europene
Ultima Ora Justiție

Mihai Șora mesaj fabulos după ce Laura Codruța Kovesi a devenit oficial primul Procuror Șef al Uniunii Europene

Filosoful Mihai Şora a postat, marţi seară, pe Facebook, o fotografie în care apare alături de Laura Codruţa Kovesi şi relatează că prima lor întâlnire a avut loc în urmă cu două zile.

Dragi prieteni,cunoașteți, desigur, sentimentul acela pe care îl ai când întâlnești pentru prima oară un om, dar simți că îl cunoști dintotdeauna, că determinarea lui nu-ți este străină, iar ea înseamnă deopotrivă precizie, fermitate, instinct al dreptății.I n s t i n c t, da, adică un reflex necondiționat, care nu poate fi ascuns sub zgomotele mulțimii, nici deformat de împrejurări potrivnice. Nimic nu mi se pare mai armonios, într-o viață de om, decât suprapunerea perfectă a ceea ce este înzestrarea lui și meseria pe care și-a ales-o. Când cele două alcătuiesc un singur mănunchi, atunci, cu siguranță, vei găsi un om întreg, unul a cărui excelență va fi recunoscută chiar și de cei care, din motive exterioare profesiei, nu-l au la inimă sau nu-i deslușesc aptitudinile.

Aseară*, am întâlnit-o pe Doamna Laura Codruța Kövesi. N-am avut nevoie – nici unul, nici altul – de prea multe cuvinte pentru a trăi o bucurie comună și încrederea că, odată și-odată, vom scăpa de cangrena numită corupție, de cei care, aflați în funcții publice, o întrețin sau o provoacă.

Așa arată, dragi prieteni, un binom zâmbitor și bucuros.Ce nu se vede în această fotografie sunt cele trei litere din insigna de la reverul meu. Le-am studiat îndeaproape, cu o lupă de înaltă precizie, odată ajuns acasă. Ei bine, stă scris acolo „D.N.A.“. Și mai este desenată, în centru, zeița care ține într-o mână balanța, iar, în cealaltă, o sabie. Vă doresc, firește, să nu-i nesocotiți vreodată nici principiile, nici vioiciunea spiritului.

Mihai Șora

P.S. Ah, și am aflat ceva interesant. Există, în Constituția noastră, un punct – numărul 8 – în articolul 44, care spune așa:

„Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.“

Acest „se prezumă“ este special și neliniștitor. În orice caz, nu apare în constituția altor țări, unde, dacă, dacă ești întrebat de către Doamna-cu-balanța-și-sabia de unde ai cocotieri și case în Brazilia, trebuie să poți răspunde imediat, nu să o pui pe dumneaei să pornească o anchetă, să caute ani de zile și să demonstreze, cu probe, ceea ce vede toată lumea, și anume că ești un hoțoman.Prezumția de nevinovăție are limitele ei, mai ales într-o țară cu atâția pasionați de cocotieri”,, scrie filosoful.

___

fotografie © Luiza Șora*22 septembrie 2019

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.