
Marja de eroare a radarelor Poliției Rutiere nu mai e luată în calcul în instanță
Vitezomanii îşi pot lua adio de la contestarea amenzilor radar pe motiv că aparatul a dat eroare. Curtea Supremă de Justiţie a dat o hotărâre valabilă pentru toate instanţele, care prevede că marja de eroare tehnică a aparatelor radar nu mai poate fi luată în calcul la stabilirea vitezei.
Curtea de Apel Bacău a cerut lămurirea situaţiei şi o practică unitară pentru toate instanţele din România.
„În interpretarea şi aplicarea dispozițiilor pct. 3.1.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301 din 23 noiembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei sunt cerinţe metrologice aplicabile numai în procedura de atestare a unui cinemometru de către entităţile prevăzute la art. 4 din ordinul susmenţionat, respectiv doar la momentul verificării şi omologării aparatului. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă”, se arată, conform Digi24.ro, în decizia instanţei supreme.
Până acum, marja de eroare admisă a aparatelor radare era de plus minus 3 kilometri, la viteze de până în 100 de kilometri pe oră sau de plus minus 3% din viteza înregistrată, pentru cei care circulau cu mai mult de 100 de kilometri pe oră.
Decizia urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. Acela va fi momentul în care noua reglementare va intra în vigoare.



Comentarii