Liderul ONU propune  patru măsuri, din care una militară, pentru protecția palestinienilor
Guterres
Externe Ultima Ora

Liderul ONU propune patru măsuri, din care una militară, pentru protecția palestinienilor

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a prezentat vineri patru propuneri menite să amelioreze protecţia palestinienilor în teritoriile ocupate de Israel, prin trimiterea de observatori sau desfăşurarea unei forţe de poliţie sau militare sub mandat ONU, relatează AFP.

Propunerile au fost incluse într-un raport solicitat de Adunarea generală a ONU în urma recrudescenţei violenţelor în Fâşia Gaza, unde 171 de palestinieni au fost ucişi de tiruri israeliene de la sfârşitul lui martie, preia Agerpres.

Şeful ONU a subliniat faptul că va fi necesară cooperarea între israelieni şi palestinieni pentru fiecare dintre propuneri. Însă pare puţin probabil ca Israelul să accepte vreuna dintre propunerile care vizează desfăşurarea de misiuni internaţionale sub mandat ONU, comentează AFP.

Antonio Guterres prezintă, într-un raport de 14 pagini, patru propuneri. Prima se referă la asigurarea „unei prezenţe mai solide a ONU în teren”, cu observatori pentru drepturile omului şi observatori pentru afaceri politice, care vor avea misiunea de a evalua situaţia.

A doua propunere vizează sporirea ajutorului umanitar şi a ajutorului pentru dezvoltare pentru „a asigura bunăstarea populaţiei”.

În al treilea rând, secretarul general al ONU propune crearea unei misiuni civile de observatori care să fie prezentă în zonele sensibile, precum puncte de control şi în apropierea coloniilor israeliene, având drept mandat să raporteze asupra problemelor legate de protecţia palestinienilor.

În al patrulea rând, el avansează o propunere privind desfăşurarea unei forţe de poliţie sau militare, sub mandat ONU, care să asigure o protecţie fizică civililor palestinieni.

Un mandat ONU pentru o forţă de protecţie ar necesita o decizie a Consiliului de securitate, în cadrul căruia SUA şi-ar putea utiliza dreptul de veto pentru a bloca o măsură căreia i s-ar opune Israelul.

O mică misiune de observare, formată din europeni, a fost desfăşurată în 1994 în oraşul Hebron, însă Israelul a respins de atunci apelurile la o prezenţă internaţională în zonele sensibile, notează AFP.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.