Klaus Iohannis a conferit decrete de decorare Teatrului Evreiesc de Stat din București și a unor actori ai acestei instituții de cultură

Klaus Iohannis a conferit decrete de decorare Teatrului Evreiesc de Stat din București și a unor actori ai acestei instituții de cultură

Decrete de decorare semnate de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, miercuri, 1 august a.c., decretele de decorare a Teatrului Evreiesc de Stat din București și a unor actori ai acestei instituții de cultură.

”Astfel, cu prilejul aniversării a 70 de ani de activitate ca instituție de stat, în semn de apreciere pentru contribuția deosebită la dezvoltarea identității și diversității culturale a țării noastre, pentru dăruirea cu care s-a ilustrat în viața culturală, prin promovarea unei educații artistice de calitate în rândul tinerelor generații, dovedind excelența la nivel național și internațional, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D-„Arta spectacolului”, Teatrului Evreiesc de Stat din București.

De asemenea, în semn de recunoaștere și apreciere pentru remarcabilele prezențe  artistice, în care talentul, energia și inteligența au dat viață și frumusețe marilor roluri interpretate, Președintele Klaus Iohannis a conferit:

  • Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Ofițer doamnei Maia Morgenstern, actriță;
  • Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer domnului Rudi Rosenfeld, actor, și domnului Nicolae Călugărița, actor;
  • Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler doamnei Mya Liontescu, actriță, și doamnei Dorina Păunescu, actriță;
  • Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D-„Arta spectacolului” doamnei Olimpia Lazăr, actriță, domnului Cornel Ciupercescu, actor, și domnului Florea Cârstea, actor”, transmite într-un comunicat remis newsteam.ro Departamentul Comunicare Publică.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.