Ion Caramitru a fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Bellu. Cine l-a condus pe ultimul drum

Ion Caramitru a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare, pe Aleea Actorilor din Cimitirul Bellu. 

După slujba de la Biserica Visarion, cortegiul cu trupul neînsufleţit s-a oprit, în jurul orei 12.00, în faţa Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” căruia Ion Caramitru i-a dedicat ultimii săi 16 ani de viaţă. Publicul a aplaudat îndelung.

Şi-au luat rămas-bun de la Ion Caramitru la biserică colegii şi prietenii săi Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Marcel Iureş, Ştefan Bănică Jr, Mihai Contantin, Emilia Popescu, Rodica Mandache, George Ivaşcu, Florin Zamfirescu, Mitică Popescu, George Mihăiţă, Horaţiu Mălăiele, Emil Boroghină, Ludmila Patlanjoglu. La slujbă au fost prezenţi: Custodele Coroanei, Margareta, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, vicepremierul Kelemen Hunor, Ana Blandiana, Gigi Căciuleanu, Andrei Pleşu, Stere Gulea, Sanda Manu.

La Cimitirul Bellu, un detaşament al Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” a prezentat onorul şi s-au auzit salve de puşcă.

Ion Caramitru, unul dintre cei mai mari actori ai generaţiei sale, a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani, duminică, la Spitalul Elias din Capitală.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.