
Incendiu puternic aproape de centrul Clujului. Focul s-a extins rapid. Două victime
Un incendiu a cuprins două garaje, o anexă și s-a extins la o cameră a unei case de pe strada General Traian Moșoiu din Cluj-Napoca. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea focului.
După sosirea pompierilor la fața locului, o butelie de gaz a explodat într-unul dintre garaje. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
La fața locului a sosit și un echipaj SMURD care a consultat o femeie în vârstă de circa 80 de ani, care a suferit un atac de panică, însă nu a fost necesar transportul ei la spital, potrivit monitorulcj.ro.
Operațiunile de stingere au durat circa o oră, limitându-se extinderea la celelalte încăperi ale casei de locuit și a locuințelor din apropiere.



Comentarii