Marea Moschee din Bucureşti nu se mai construieşte din lipsă de ban
Externe Ultima Ora

În Koln va răsuna din difuzoarele moscheelor chemarea la rugăciune a musulmanilor

Cea mai mare moschee din Germania va avea dreptul să transmită în după-amiezile de vineri chemarea la rugăciune în difuzoare, în urma unui acord între oraşul Koln şi comunitatea musulmană pentru relaxarea restricţiilor, a anunţat luni municipalitatea, scrie agerpres.ro care citează Reuters.

Toate cele 35 de moschei din Koln vor avea de acum permisiunea să transmită chemarea la rugăciune timp de până la cinci minute în după-amiezile de vineri, între prânz şi ora 15:00, în cadrul unei iniţiative de doi ani.

Aceasta include şi Moscheea Centrală din Koln, care s-a deschis în 2018 după ce a devenit o ţintă a sentimentului anti-musulman al partidelor de extremă-dreapta, în special în urma afluxului de solicitanţi de azil din 2015-2016.

„A permite chemarea muezinului este, în opinia mea, un semn de respect”, a scris pe Twitter primarul din Koln, Henriette Reker. Chemarea la rugăciune se va adăuga clopotelor Catedralei din Koln, cea mai mare biserică gotică din nordul Europei, cu sunete ce vor fi auzite de persoanele care ajung în principala gară feroviară din oraş, a spus ea.

„Asta arată că diversitatea este apreciată şi trăită în Koln”, a adăugat primarul.

În timpul controversei privind construcţia acestei mari moschei, susţinătorii proiectului au dat asigurări opiniei publice că lăcaşul de cult nu va transmite zilnic chemarea la rugăciune, care se aude de cinci ori pe zi în ţările musulmane.

Municipalitatea a precizat că moscheile care vor să transmită chemarea la rugăciune în după-amiezile de vineri vor trebui să respecte limitele volumului din difuzoare şi să notifice vecinii în avans.

Aproape 4,5 milioane de musulmani trăiesc în Germania, fiind cel mai numeros grup religios minoritar.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.