Echipa de handbal feminin a României s-a calificat în semifinalele CE și merg la Campionatul Mondial din Japonia
S+au aflat adversarele echipelor româneşti de handbal feminin. Cu cine vor juca în grupele Ligii Campionilor
Ultima Ora Sport

Handbal feminin. Echipa României mai are două șanse la CALIFICARE. Când vor avea următorul meci

Handbal feminin. Echipa României mai are două șanse la CALIFICARE. Când vor avea următorul meci

Naţionala feminină de handbal a trecut peste înfrângerea cu Olanda de duminică (24-29) şi este gata să fructifice la maximum cele două şanse pe care le mai are în grupa principală de la Nancy, pentru a se califica în semifinalele Campionatului European, informează Mediafax.

Pentru partida cu Spania de marţi, de la ora 19:00 (TVR), tricolorele au un singur obiectiv, să obţină cele două puncte care le-ar aduce mai aproape de Paris. Încă de la antrenamentul de luni după-amiază, tricolorele s-au arătat OK din punct de vedere psihic. Faptul că sunt încă la mâna propriilor rezultate le oferă în continuare o oarecare linişte în abordarea următorului joc.

”În istoria Campionatului European au fost doar cazuri excepţionale în care semifinalistele au ajuns până acolo fără să piardă niciun meci. Să fim sinceri, înainte să ajungem la Euro, nimeni nu se aştepta să batem Norvegia, lumea se aştepta să ieşim din grupă cu 2 puncte. Cumva, aveam speranţe de semifinale chiar şi în condiţiile în care am fi pierdut cu Novegia. Teoretic nu s-a întâmplat nimic, avem o înfrângere cu Olanda care, dacă o gestionăm cum trebuie, înseamnă doar un duş rece.

Dacă am câştigat ceva în grupa de la Brest, în afară de puncte, este dreptul de a fi doar la mâna noastră. Contează doar parcursul nostru, suntem dependenţi doar de victoriile noastre. Este cel mai important lucru pe care şi-l poate dori o echipă, să nu depindă de jocul rezultatelor. Cu siguranţă că până la ora jocului cu Spania vom fi pregătiţi sută la sută. Am vizionat meciul cu Olanda, ne-am analizat greşelile şi lucrurile bune, astfel că aşteptăm cu nerăbdare meciul cu Spania”, a susţinut Horaţiu Paşca, antrenorul secund al naţionalei.

Staff-ul tehnic şi-a făcut temeinic planurile pentru partida cu Spania. Ambros Martin le-a „predat” elevelor sale toate informaţiile despre adversare şi a încercat în acelaşi timp să le menţină starea de încredere la un nivel optim.

„Este mult spus că ne temen de Spania. Este o echipă incomodă, au câteva fete care activează în România şi cunosc bine campionatul. Cumva, stilurile de apărare se aseamănă. Să nu uităm că în grupe Spania a jucat prost cu Ungaria, însă a pierdut la un gol împotriva Olandei în ultima secundă dintr-o pură întâmplare. Suntem foarte atenţi la Spania, cu siguranţă nu va fi un meci uşor, detaliile vor face diferenţa”, a mai spus Horaţiu Paşca.

Antrenorii şi jucătoarele au analizat ce a fost bine, ce a fost rău cu Olanda, iar acum tot ce contează este partida cu Spania.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.