21 de mesaje de avertizare referitoare la prezenţa urşilor
21 de mesaje de avertizare referitoare la prezenţa urşilor
Ultima Ora Social

Gard electric împotriva urșilor la Spitalul Județean din Miercurea Ciuc

Clădirea Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc a fost împrejmuit cu un gard electric care să țină departe urșii, anunță reprezentanții Consiliului Județean Harghita. Panourile de avertizare sunt deocamdată în limba română, dar autoritățile anunță că vor exista și în limba maghiară, conform mediafax.ro

Reprezentanții Consiliului Județean Harghita anunță, joi, că a fost instalat gardul electric în jurul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc,

Gardul electric, menit să țină departe urșii care au intrat de mai multe ori în curtea spitalului, a fost instalat de către o firmă de specialitate.

„Cablurile instalației au fost montate pe gardul spitalului pe lungimea de 600 metri și sunt dotate cu panouri de avertizare. Panourile – deocamdată în limba română, iar în zilele următoare vor fi completate și cu tăblițe în limba maghiară – în spatele spitalului sunt montate la fiecare 50 de metri, iar în jurul curții din față – mai frecventată de pacienți și personal – la fiecare 40-50 de metri. Conform reprezentantului firmei de specialitate, amperajul din instalație nu pune în pericol viața oamenilor, nici a animalelor și nu cauzează răni. Experiența firmei de specialitate arată că gardul electric ține departe urșii, animalul se sperie de impulsurile electrice și nu se mai întoarce în locul respectiv”, scriu reprezentanții Consiliului Județean Harghita.

Potrivit dr. Konrád Judit, managerul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, montarea gardului electric a costat 2.600 de lei și a fost necesară pentru că în curtea spitalului au pătruns cu regularitate urși.

„Urșii nu au cauzat incidente, dar pentru protecția pacienților și a personalului a fost necesară această măsură de precauție”, susține managerul.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.