Gabriela Firea a făcut anunțul. Taximetriștii sunt luați în vizor

Primăria București, cea care eliberează licențele pentru firmele și persoanele fizice care fac taximetrie anunță că îi va sancționa dur pe cei care vând licențe, această afacere fiind una ilegală.

primarul General Gabriela Firea i-a împuternicit pe cei responsabili să atragă atențai samsarilor de licențe la ce se expun atunci când comit ilegalități.

”În legătură cu anunţurile apărute pe site-urile de profil, conform cărora diverse persoane oferă spre vânzare licenţe de taxi, Biroul de Presă al Municipalităţii este împuternicit să facă următoarele precizări:

Primăria Municipiului Bucureşti condamna ferm orice abatere de la litera legii şi va lua măsuri drastice în cazul în care se va constata că există persoane care vând sau transfera, în mod ilegal, licenţe de taxi.

Primăria Municipiului Bucureşti atrage atenţia deţinătorilor site-urilor de vânzări ca tranzacţionarea licenţelor de taxi este ilegală şi se sancţionează conform legii. O persoană fizică autorizată NU poate înstrăina autorizaţia, în caz contrar aceasta fiind anulată conform legii.

Astfel, conform legii 38/ 2003 „se interzice titularilor contractelor de atribuire a gestiunii delegate a serviciilor de transport în regim de taxi sau a serviciilor de transport în regim de închiriere să încheie cu terţi contracte de subdelegarea serviciului de transport respectiv.

Cesionarea parţială sau totală, după caz, a unui/ unor contract/ contracte de atribuire a gestiunii serviciului de transport taxi sau de transport în regim de închiriere de către titularul/ titularii acestora unuia sau mai multor transportatori nu esteadmisa decât dacă are loc una dintre următoarele operaţiuni:

A) titularii contractelor de atribuire a gestiunii delegate au fuzionat, dând naştere unui nou transportator;

B) titularul contractului de atribuire a gestiunii s-a divizat, dând naştere unor noi transportatori;

C) titularul contractului de atribuire a gestiunii renunţa la una sau mai multe autorizaţii taxi, în favoarea unor angajaţi ai acestuia, care dovedesc că au dobândit calitatea de transportator autorizat în regim de taxi, dând naştere astfel unuia sau mai multor transportatori, după caz;

D) titularul contractului de atribuire a gestiunii este o persoană fizică autorizată sau o asociaţie familială autorizată care se transformă într-o persoană juridică, dând naştere unui nou transportator’

De la începutul acestui an, reprezentanţii Direcţiei de Control din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, în colaborare cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere, desfăşoară ample acţiuni de control care vizează legalitatea desfăşurării activităţii de taxi în Bucureşti, precum şi respectarea regulamentului în vigoare.

Precizăm că autorizaţiile taxi se eliberează numai în urma unei proceduri de atribuire organizată conform prevederilor Legii nr.38/ 2003 şi HCGMB nr.178/ 2008. Ultima procedură de atribuire s-a desfăşurat în perioada 2008-2009.

Conform legii, în Bucureşti pot fi autorizate 4 taxiuri la 1.000 de locuitori. În anul 2009, prin HCGMB 259/ 2009, au fost aprobate un număr de 10.269 autorizaţii de taxi pentru Bucureşti.

Pentru fiecare autorizaţie obţinută, prestatorii serviciilor de taxi plătesc o redevenţă anuală către Primăria Capitalei, care se indexează cu indicele de inflaţie. Astfel, în anul 2017, redevenţa pentru o autorizaţie taxi a fost de 157,6 lei, iar pentru anul 2018 valoarea acesteia s-a stabilit la 162,83 lei.

NOTA
Conform legii 38/ 2003, ‘autorizaţia pentru transport de persoane sau bunuri în regim de taxi se emite la cererea operatorului de transport sau a taximetristului independent de către autoritatea administraţiei publice locale sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi desfăşoară activitatea, îşi are sediul sau o filială, după caz, pe baza unei documentaţii minime, care trebuie să conţină următoarele:

A) copie de pe certificatul de înmatriculare la registrul comerţului al operatorului de transport respectiv sau, după caz, copie de pe autorizaţia eliberată taximetristului independent, potrivit legii;

B) copie de pe licenţa de transport corespunzătoare sau exemplarul de serviciu al acesteia, respectiv licenţa taxi, după caz, eliberată sau vizata de agenţia Autorităţii Rutiere Romane din judeţul respectiv sau din municipiul Bucureşti, după caz.

Licenţa de transport pentru operatorul de transport în regim de taxi se va elibera în aceleaşi condiţii în care Autoritatea Rutieră Romana o acorda în transportul public local de călători, conform legii. Taximetriştii independenţi vor primi licenţa taxi eliberată de Autoritatea Rutieră Romana, în condiţiile prezentării certificatului valabil de atestare a pregătirii profesionale eliberat de agenţiile Autorităţii Rutiere Romane, a actelor ce dovedesc proprietatea asupra autovehiculului utilizat, precum şi a cazierului judiciar;

C) copiile licenţelor de execuţie pe vehicul ale taxiurilor utilizate, licenţe eliberate de agenţia Autorităţii Rutiere Romane din judeţul respectiv sau din municipiul Bucureşti, pe baza licenţei de transport, a exemplarului de serviciu sau a licenţei taxi, după caz.

Licenţa de execuţie pe vehicul se eliberează numai pentru autovehiculele înmatriculate în judeţul pentru care este valabilă licenţa de transport sau exemplarul de serviciu al acesteia. Licenţa de execuţie pe vehicul se eliberează pe baza prezentării următoarelor documente:

– Certificatul de agreere pentru utilizarea autovehiculului în regim de taxi, eliberat de Registrul Auto Roman;

– Copia certificatului de înmatriculare şi a cărţii de identitate a autovehiculului;

– Talonul anexă la certificatul de înmatriculare, cu inspecţia tehnică valabilă;

– Asigurarea pasagerilor şi bagajelor pentru riscurile ce cad în sarcina operatorilor de transport şi a taximetriştilor independenţi;

– Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto;

– Dovada plăţii taxei către Autoritatea Rutieră Romană;

D) dovada că fiecare taximetrist este angajat al operatorului de transport sau ca taximetristul independent este proprietarul taxiului, precum şi că aceştia deţin certificatul de atestare a pregătirii profesionale eliberat de agenţia Autorităţii Rutiere Romane”, spun reprezentanții Primăriei Capitalei.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.