VICTORIE pentru mineri. Guvernul Dăncilă le va îndeplini cerințele
Exclusiv Ultima Ora

Statul închide termocentralele pe cărbune din Valea Jiului pentru a le trece pe gaz metan. Efectul: crește factura

Guvernul șterge datoriile către Fisc ale unor companii energetice. Potrivit Guvernului, în contul acelor datorii, Ministerul Finanțelor, prin ANAF va extrage activele viabile, pe care ulterior le va concesiona, în baza unei proceduri care va fi aprobată ulterior. Este un sistem de dare în plată.  De ce se întâmplă aceste lucruri? Pentru că sistemul energetic al țării noastre se apropie de colaps din cauza incompetenței și hoției. România a importat cu 80% mai multă electricitate în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce exporturile au scăzut la jumătate, potrivit ultimului raport de monitorizare a pieţei de energie electrică, realizat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energiei. Care este contextul? Până în anul 2024 se vor închide ultimele două mine de cărbune din Valea Jiului. Ce se va întâmpla cu cele două termocentrale din zonă? Vor trece pe gaz metan. Oricum, în acet moment România consumă energie din termocentrale în proporție de 20% – 30%. Cu ce vom înlocui acestă energie? Cu importuri. Iar facturile se scumpesc și se vor scumpi, inevitabil. Acest moment de ”nervozitate energetică” a României are o istorie penală…

statul închide Valea Jiului pentru a importa energie

În acest moment, termocentrala Paroșeni, din Valea Jiului, nu are decât  o tonă de cărbune în rezervă. În acest context, România urmează să importe cărbune pentru termocentralele din Valea Jiului, respectiv Mintia și Paroșeni. De asemenea, România crește importurile de electricitate de la lună la lună. Rezultatul: crește valoarea facturii la electricitate.

Diminica, 30 iulie, la ora 15,00, sistemul energetic al României era alimentat cu energie hidroelectrică în proporție de 30,29%, cărbune în proporție de 18,68%, energie nucleară, 19,17%, hidrocarburi, 5,55%, fotovoltaice, 10,26%, eolian, 15,36%, biomasă, 0,52%. După cum se vede, o pondere foarte importantă în producția de energie electrică în țara noastră o are cărbunele.

În acest context, România va închide toate minele de cărbune din Valea Jiului – oricum, mai sunt doar două -, până în anul 2024. Aproxiamtiv 2.000 de mineri și personal de deservire a acestor mine vor intra în șomaj.

Ca o paranteză, în acest context, statul roman a înființat Societatea Națională de Închidere a Minelor. Această entitate lucrative are o conducere formată din 14 persoane: 3 directori, 2 ingineri șefi, 3 șefi de birou, un contabil șef și cinci șefi de birou. De asemenea, societatea are o Adunare Generală a Acționarilor formată din două persoane și un Consiliu de Administrație condus de cinci persoane. Toți acești șefi trebuie să organizeze concedierea ultimilor mineri din Valea Jiului și închiderea minelor.

Riscăm blackout sau importăm energie

Sistemul energetic este alimentat în proporție de peste 20% din energie produsă din cărbune. De asemenea, sistemul energetic nu poate fi lăsat fără cărbune, pentru că ar putea intra în colaps, cu pierderi economice imense. Într-un sistem energetic, cantitatea de electricitate care  intra trebuie să fie egală cu cea care se consumă, altfel se produc blocaje grave.

În România a avut loc un asemenea eveniment (blackout) în toamna anului 1977, cu pierderi mai mari decât la cutremurul din martie 1977. Consumul, în special industrial, a depășit producția, iar sistemul energetic  a făcut ”scurt-circuit”.

Atunci când energia produsă este mai puțină, de pildă nu merg eolienele, este secetă și nu este energie hidro, se pun în funcțiune turbinele termocentralelor, se bagă mai mult cărbune. Aceasta este rezerva energetică strategică a țării!

În fine, minele din Valea Jiului fac parte din Complexul Energetic Hunedoara, gândit, în 2012, să devină o entitate energetică eficientă. Din CEH făceau parte, la vremea respective, două termocentrale și patru mine, cele mai eficiente din cele șapte câte existau atunci în Valea Jiului. Trei au fost închise din cauza ineficienței. După câțiva ani, au devenit ineficiente și celelalte.

statul închide Valea Jiului pentru a importa energie

În 1990, Valea Jiului avea 15 mine

Până în 1990,  Valea Jiului avea 15 mine, unde lucrau 90.000 de mineri. Salariul mediu de miner era atunci de 3.500 de lei. Acum, în Valea Jiului mai lucrează aproximativ 4.000 de mineri în patru mine, iar salariul mediu este de aproximativ 3.000 de lei.

Pentru că mineritul din acestă zonă a țării se prăbușea cu mare viteză, în anul 2012 clasa politică a luat decizia ca cele două termocentrale din Hunedoara, Mintia și Paroșeni, să se unească economic cu patru din cele șapte mine funcționale în acel moment, sub numele de Complexul Energetic Hunedoara (CEH). Celelate trei mine au intrat în mecanismul special de închidere.

Astfel, două termocentrale pe cărbune și patru mine, unite, puteau produce energie electrică mai ieftină – aceasta era ideea de bază.
Dar, conform directivelor Uniunii Europene privind stoparea încălzirii globale, centralele pe cărbune care sunt poluante trebuie închise. Din păcate, în termocentralele Mintia și Paroșeni nu s-a investit nimic în retehnologizare. Au rămas poluante. În acest context, România urmează să închidă și ultimele patru mine din Valea Jiului, care încă funcționează, până în anul 2024. Iar termocentralele vor trece pe gaz – dacă se va putea. Teoretic este imposibil, pentru că aceste unități au fost contruite pentru ardere de cărbune, pentru gaz ar trebui contruit ceva nou, din temelii.

Minele din Valea Jiului au fost închise de importul de cărbune

Pe de altă parte, conform raportului Corpului de control al premierului asupra activităţii CEH, din 31 martie 2016, una din marile probleme ale acestui Complex Energetic provin de la importurile de cărbune.

În 2011, CEH, deşi este proprietar a patru mine din Valea Jiului, a importat cărbune printr-o societate din Elveţia, în condiţiile în care stocurile pentru termocentrale făcute din cărbune intern, erau suficiente. Conform raportului guvernamental, costul producerii energiei din cărbunele de import a fost de 88,01 lei/Gcal, pe când costurile pe cărbunele intern au fost de 70,10 lei/Gcal, adică cu 17,91 lei mai ieftin decât în cazul importului! În anul 2012, CEH a repetat figura, a importat din nou cărbune prin societatea elveţiană, în defavoarea interesului economic al Complexului Energetic. Din acel moment, activitatea CEH a început să meargă din rău în mai rău.

În acest moment, Guvernul a șters datoriile acumulate prin ilegalități. S-a șters astfel hoția cu importul de cărbune care a distrus CEH, așa cum am arătat mai sus. Urmează să ca termocentralele pe cărbune Mintia și Paroșeni să devină unități bazate pe gaz metan, alimentate de la conducta BRUA – conductă care urmează să treacă prin zonă. Până atunci va fi realizată o altă termocentrală pe cărbune în Valea Jiului, din ”activele viabile” scoase din actualele termocentrale.

Tot în Valea Jiului a fost demarat proiectul ”Mica Austrie”, adică transformarea zonei într-o atracție turistică excepțională. Proiectul conținea și reconversia minerilot trimiși în șomaj, adică transformarea lor în ospătari.

În 2014, Corpul de control al primului-ministru, sosit în zonă pentru a vedea de ce a amorţit lucrarea, concluziona că proiectul ”Mica Austrie” a înghiţit 46.653.402,34 lei (aproxiamtiv 10 milioane de euro) şi s-au realizat 11% din lucrările progrmate. Datele raportului au fost trimise organelor de urmărire penală în anul 2014.

De atunci, până acum, ”Mica Austrie” a rămas aşa, microscopică, adică realizată în proproţie de 11%, iar minerii… nu s-au recalificat în ospătărie.

Întrebarea  finală: dacă închidem minele, cu ce vom înlocui energia electrică produsă în sistem de acest cărbune? Ați ghicit: vom importa energie electrică, lucru confirmat de surse din Ministerul Energiei.

Ce se va întâmpla cu minerii disponibilizați? Vor merge în Occident, sau vor trăi din pensie. Câtă va fi.

Iar facturile, ați ghicit, vor crește și vor tot crește…

 

 

 

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.