Bombă. Un fost membru CNA dezvăluire de senzație. Ponta a dorit închiderea Realiatatea TV. DOVADA
Într-o postare amplă pe pagina sa de Facebook, Narcisa Iorga descrie cum s-a ajuns la situația în care o instituție media, aflată în…
Într-o postare amplă pe pagina sa de Facebook, Narcisa Iorga descrie cum s-a ajuns la situația în care o instituție media, aflată în…
Șeful interimar al DNA, Călin Nistor, a anunțat, marți, că dosarul „Tel Drum”, în care fostul lider PSD Liviu Dragnea este pus…
Guvernul șterge datoriile către Fisc ale unor companii energetice. Potrivit Guvernului, în contul acelor datorii, Ministerul Finanțelor, prin ANAF va extrage activele…
În Consiliul Județean Teleorman există un birou mare cât un apartament. Bine dotat, utilat cu toate cele necesare unui baron care se…
Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, consideră că oprirea derulării Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) ar fi „o…
Aproximativ 70 de angajați ai fabricii Nestle din Timișoara, care se va închide în această primăvară, au protestat, luni, în fața societății,…
Încă trei parchete din țară au anunțat că își suspendă activitatea, după o decizie similară luată de Parchetul Constanța. Este vorba despre…
Producătorul italian de dulciuri Ferrero a anunţat joi că a oprit, temporar, activitatea la cea mai mare fabrică unde produce crema de…
Producătorul japonez de automobile Honda a decis să îşi inchidă fabrica din Marea Britanie, unde lucrează 3.500 de oameni, în 2022, anunță…
Ministrul Educaţiei a anunţat că şcolile nu se închid, săptămâna viitoare. Ecaterina Andronescu i-a invitat pe elevi şi profesori să vină la…