Europa, ”SCENA UNEI CURSE A ÎNARMĂRII”. Ministru de externe german este ÎNGRIJORAT
Ultima Ora Externe

Europa, ”SCENA UNEI CURSE A ÎNARMĂRII”. Ministru de externe german este ÎNGRIJORAT

Europa, ”SCENA UNEI CURSE A ÎNARMĂRII”. Ministru de externe german este ÎNGRIJORAT

Ministrul de externe al Germaniei, Heiko Maas, şi-a exprimat opoziţia faţă de desfăşurarea de noi arme nucleare în Germania şi restul Europei, într-un interviu pentru dpa.

„În nicio circumstanţă Europa nu trebuie să devină scena unei curse a înarmării. Desfăşurarea de noi arme nucleare va fi primită cu o rezistenţă sporită în Germania”, a declarat Mass.

În interviul dat publicităţii miercuri, Maas declară de asemenea că se opune rezilierii Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), încheiat în 1987 între fosta URSS şi SUA, referitor la eliminarea rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune.

Moscova şi Washingtonul se acuză reciproc că încalcă Tratatul INF.Washingtonul denunţă desfăşurarea de către Moscova a sistemului de rachete 9M729, despre care Washingtonul susţine că au o rază de acţiune de peste 500 km, ceea ce constituie o încălcare a Tratatului INF. La rândul său, Moscova susţine că Washingtonul nu a prezentat niciodată dovezi ale unor astfel de încălcări şi că SUA au fost prima ţară care a încălcat acordul prin desfăşurarea de elemente strategice ale scutului antirachetă în Europa.

Mai devreme luna aceasta, preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit în timpul întâlnirii sale anuale cu presa despre pericolul tot mai mare al unui război nuclear, atenţionând că acesta „ar putea duce la distrugerea întregii civilizaţii şi posibil chiar a întregii planete”.

„Armamentul nuclear este în mod cert un răspuns greşit”, a spus Heiko Maas. „Politica anilor 1980 nu ajută la găsirea de răspunsuri pentru întrebările zilei de azi”, a adăugat el.

Ministrul de externe al Germaniei a invitat la „o nouă arhitectură pentru controlul armelor”, care să vizeze „nu doar armele nucleare, ci şi sistemele de arme moderne şi autonome, precum roboţii ucigaşi”.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.