Eșec al USR. Judecătorii CCR au respins sesizarea pe Legea Bugetului

Curtea Constituţională a respins, marţi, cu o zi mai devreme, sesizarea celor de la USR pe proiectul bugetului de stat pe 2022.

CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată numai în măsura în care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

În plus, CCR a constatat că dispoziţiile art.56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, mai transmite CCR.

USR a atacat la Curtea Constituţională legea bugetului de stat pe 2022, imediat după adoptarea proiectului în plenul comun al Parlamentului.

Legea merge la președintele Iohannis spre promulgare.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.