Ernest Airlines, cea mai nouă companie aeriană, anunță zborurile de iarnă. Vezi ce tarife au
Ultima Ora Social

Ernest Airlines, cea mai nouă companie aeriană, anunță zborurile de iarnă. Vezi ce tarife au

Ernest Airlines, cea mai nouă companie aeriană, anunță zborurile de iarnă. Vezi ce tarife au

Ernest Airlines anunță tarifele de iarnă pentru România și o nouă facilitate: achiziționarea biletelor prin Amazon Pay.

Ernest Airlines, cea mai nouă companie aeriană care a intrat de curând pe piața din România anunță că pe www.flyernest.com zborurile de iarnă pot fi deja achiziționate. Prețurile zborurilor sunt afișate până în martie 2019 și pornesc de la 22 de euro, pe sens, cu taxe incluse. 

În plus, Ernest Airlines devine prima companie aeriană italiană și a doua din lume care introduce Amazon Pay, cea mai nouă metodă de achiziționare de bilete. Toți cei care au cont de Amazon pot achiziționa bilete de avion până pe 4 august și primesc 10% reducere la toate zborurile din perioada iulie- octombrie cu Amazon Pay.

București, 17 iulie 2018 –  Începând cu această lună, călătorii pot achiziționa bilete în avans până în martie 2019

Compania aeriană pune la dispoziția pasagerilor interesați de călătorii spre finalul anului, bilete la prețuri avantajoase pentru toate zborurile în Italia și retur.

Rutele oferite de Ernest Airlines sunt București – Verona, București – Genova, Iași – Cuneo, Iași- Verona, și retur. Astfel, tarifele încep de la 22 de Eur pentru cele două rute din Iași și de la 29 de Eur pentru plecările din București. Zborurile  din Italia spre Romania (Torino / Cuneo – Iasi, Verona – Iasi, Verona – Bucuresti si Genova – Bucuresti) pot fi rezervate cu prețuri începând de la 36 de Euro.

Toate tarifele sunt disponibile pe www.flyernest.com

 

Pentru utilizatorii de Amazon, Ernest anunță că toate zborurile pot fi rezervate de acum prin intermediul Amazon Pay, versiunea mobile sau desktop. Cumpărătorii vor beneficia de aceeași experiență sigură de plată în care au încredere milioane de oameni din întreaga lume.

Pentru început ai nevoie de un cont de Amazon și îți poți rezerva în siguranță zborul tău pe flyernest.com în doar câteva secunde fără a utiliza portofelul.

Oamenii preferă să utilizeze serviciile familiare, și atunci când acestea le permit să rezerve mai rapid, ei petrec mai puțin timp căutând cele mai bune prețuri” a declarat IIza Xhelo, CCO Ernest Airlines. A adăugat “În fiecare zi, pasagerii noștri fac cumpărături, trimit cadouri și chiar urmăresc emisiuni TV pe Amazon, este parte din stilul lor de viață, așa trebuie să fie și achiziționarea unui bilet de avion cu Amazon Pay”.

Prin intermediul Amazon Pay, utilizatorii pot achiziționa produse și servicii de pe site-urile preferate prin simpla logare în contul Amazon

Amazon Pay acceptă carduri de credit și de debit, incluzând Visa, Mastercard, Amerincan Express, Discover, Diners Club și JCB.

Pentru a sărbători noul serviciu, Ernest a creat o reducere specială de 10% pentru toți clienții care achită prin intermediul Amazon. Pentru a utiliza reducerea, trebuie inserat codul promoțional Amazon Pay și selectat Amazon Pay ca metodă de plată. Reducerea exclude costurile de administrate și alte taxe. Oferta este valabilă pe toate rutele Ernest Airlines în perioada 4 iulie – 28 octombrie și includ Italia, Spania, România, Ucraina și Albania.

Încă de la început, Ernest Airlines s-a concentrat pe crearea și utilizarea unei platforme digitale, accesibilă rapid. Steven McCrumb, Director de Comunicare Ernest a confirmat: “Suntem prima companie aeriană italiană care oferă Amazon pay. Este doar începutul în ceea ce privește implementarea inovațiilor în acest an pentru a îmbunătăți experiența pe site-ul nostru.”

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul Ernest Airlines: flyernest.com  și biroul de relații cu clienții poate fi accesat prin intermediul numărului de telefon: +39 02 897 30 660 6:00-22:00 / Lun-Dum sau e-mail la adresa: [email protected]

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.