https://www.stiripesurse.ro/familia-lui-vladimir-putin-se-mare-te-liderul-de-la-kremlin-tata-de-gemeni-la-66-de-ani_1349596.html
Ultima Ora Social

Doliu în Biserica Ortodoxă Română. Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Daniel

Mama Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitrolitul Ardealului, a trecut luni la cele veşnice la vârsta de 90 de ani, scrie basilica.ro

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a adresat familiei la acest moment trist un mesaj de condoleanţe:


București, 14 mai 2019 

Familiei Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu,
Mitropolitul Ardealului

Înaltpreasfinţia Voastră,
Îndoliată familie,

Hristos a înviat!

Am primit cu tristeţe vestea trecerii din această viaţă a mamei Înaltpreasfinţiei Voastre, Viorica Streza, fiică a Bisericii noastre, vrednică de cinstire.

Iubită de familia sa şi de cei din jur, Doamna Viorica reprezintă pentru cei care au cunoscut-o şi au preţuit-o un model luminos al mamei creştine, care şi-a dedicat întreaga viaţă familiei sale, având o credinţă creştină profundă şi statornică.

În acest ceas de întristare, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească cu drepţii sufletul roabei Sale Viorica, în lumina şi pacea Împărăţiei Cerurilor unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, iar familiei îndoliate şi tuturor celor care au cunoscut-o şi preţuit-o, să le dăruiască mângâiere şi întărire sufletească.

Veşnica ei pomenire din neam în neam!

Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru familia îndurerată,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.