Cum va fi vremea în următoarele zile. Meteorologii anunță temperaturi în scădere

Cum va fi vremea în următoarele zile. Meteorologii anunță temperaturi în scădere

Meteorologii anunță temperaturi în scădere, pentru ca de miercuri temperaturile să crească uşor. Oricum, vremea va fi mai caldă decât normal pentru începutul lui februarie. Vor fi precipitaţii: ploi sau ninsori, în funcţie de temperaturile zonale.

Marți, cerul va fi temporar noros și izolat va mai ninge slab în nord și la munte. Vântul va avea unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 grade în Maramureș, nordul Moldovei și estul Transilvaniei și 9 grade în Lunca Dunării. În zonele joase, dimineața, pe arii restrânse, se va semnala ceață.

În București, cerul va fi variabil, iar vântul va suflă slab. -3…-1 grad dimineață și condiții de ceață și în jur de 8 grade la amiază.

Miercuri, vremea se va încălzi ușor în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 grade în nordul Moldovei și 11 grade în Dealurile de Vest. Dar cerul va fi noros și vor fi precipitații ce se vor extinde treptat dinspre sud-vest și, spre seară și noaptea, vor cuprinde toată țara. Acestea vor fi mixte în zona de munte și mai mult ploi în restul teritoriului. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a țării. Izolat vor fi condiții de ceață.

În București, cerul va avea înnorări și temporar va plouă, iar vântul va suflă moderat, cu unele intensificări. -2…0 grade dimineață și 7…8 grade la amiază.

Regiuni

În regiunile intracarpatice, pe arii restrânse, vor cădea precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare la munte și în Maramureș și Transilvania. La amiază vor fi: 6 grade la Timișoara, 5 la Arad, 0 în Baia Mare, 6 la Albă Iulia și 0 grade la Miercurea Ciuc.

În sud, cer temporar noros dar condițiile de precipitații sunt reduse. Maximele mai scad față de ieri dar nu ajung sub mediile climatologice ale datei: 9 grade la Drobeta, 7 la Craiova, Rm Vîlcea, Giurgiu și Călărași și 5 la Buzău. Dimineață vor fi condiții de ceață în Oltenia.

În Dobrogea, nu mai plouă dar norii sunt încă prezenți. Maximele scad față de zilele trecute: 5 grade la Tulcea și 4 la Constanța.

 

În Moldova, în partea de nord poate să ningă slab, pe arii restrinse. Este mai rece decât ieri dar nu mai rece decât ar fi normal. La amiază vor fi 0 grade la Suceava, 2 la Iași, 4 în Bacău și Galați.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.