Câștigătorii Galei Premiilor EXCELSIOR 2018.Cele mai bune coruri școlare din România s-au auzit în direct, pe TVR 2 1
Ultima Ora Social

Câștigătorii Galei Premiilor EXCELSIOR 2018.Cele mai bune coruri școlare din România s-au auzit în direct, pe TVR 2

Câștigătorii Galei Premiilor EXCELSIOR 2018.Cele mai bune coruri școlare din România s-au auzit în direct, pe TVR 2

Marea Finală a Concursului Național Gala Premiilor EXCELSIOR, aflat anul acesta la cea de-a doua ediție, s-a desfășurat, în transmisiune directă pe TVR 2, duminică, 9 decembrie 2018. Organizat de Primăria Municipiului București, prin Teatrul EXCELSIOR, în parteneriat cu Societatea Română de Televiziune și Ministerul Educației Naționale, evenimentul aduce în atenția publicului larg rezultatele preocupărilor artistice ale noii generații, promovând cele mai reprezentative coruri școlare din România.

Câștigătorii Galei Premiilor EXCELSIOR 2018.Cele mai bune coruri școlare din România s-au auzit în direct, pe TVR 2 2 Câștigătorii Galei Premiilor EXCELSIOR 2018.Cele mai bune coruri școlare din România s-au auzit în direct, pe TVR 2 3 Câștigătorii Galei Premiilor EXCELSIOR 2018.Cele mai bune coruri școlare din România s-au auzit în direct, pe TVR 2 4

Marele câștigător al acestei ediții este Corul de Copii „Meloritm” din București, urmat îndeaproape de Corul de Copii „Bravissimo” din București (Premiul al II-lea) și de Corul „Cununița Muntenească” din Ploiești (Premiul al III-lea). Corurile câștigătoare au fost desemnate în urma punctajului obținut pe baza notelor acordate de juriul de specialitate și a votului telespectatorilor.

Juriul finalei concursului a fost format din: Gheorghe Zamfir – naist virtuoz și compozitor și doctor în muzică, Valentin Gruescu – dirijor, profesor universitar și doctor în muzică, Daniel Jinga – maestru de cor al Operei Naționale București, Paula Seling – una dintre cele mai apreciate voci feminine ale României și Adrian Găzdaru – Directorul Teatrului EXCELSIOR.

Cele zece coruri finaliste ale Galei Premiilor EXCELSIOR 2018 au fost Corul „Sfânta Elisabeta” (București), Corul de Copii „Meloritm” (București), Corul „Lia Ciocârlia” (Podul Ilioaiei, Iași), Corul „Cununița Muntenească” (Ploiești), Corul „Vox Infantiae” (Roman), Corul „Dolce” (Slatina),Corul „Bravissimo” (București), Corul de Copii „Sonoris” (Târgoviște), Corul „Talita Kumi” (Piatra-Neamț) și Corul de Copii al Liceului „Waldorf” (Timișoara). De la cei mai mici copii și până la adolescenți, coriștii, veniți din toate colțurile țării, au transformat un simplu concurs într-o frumoasă și întâlnire, prin muzică.

Gala cântului coral a fost completată de minirecitaluri extraordinare susținute de Toto Cutugno, Paula Seling, Proiect K1 și Laura Bretan. Corul „Symbol”, câștigător al trofeului ediției 2017, a urcat, de asemenea, pe scena Galei Premiilor EXCESLIOR pentru a preda, prin cântec, ștafeta noilor câștigători.

Gala Premiilor EXCELSIOR propune un spectacol al diversității care aduce în prim-plan rezultatele activității copiilor care își dedică timpul liber cântului coral, creând, totodată, un context de întâlnire între coruri școlare din întreaga țară și profesioniști din sfera muzicală. Evenimentul pune în valoare specificul fiecăruia dintre ansamblurile participante, reflectat în calitatea interpretării vocale și în elementele coregrafice și vestimentare care completează fiecare moment coral în parte.

Sponsorii evenimentului: Centrul Comercial Drumul Taberelor, Grand Papa (TerraBisco), Cipi Candies.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.